Pe măsură ce la începutul secolului XX se răspândea tuberculoza – cunoscută sub denumirea de „ciuma albă” sau „moartea albă” – boala a devenit principala cauză de deces în Statele Unite.
Înfricoșătoarea boală pulmonară a ucis aproximativ 450 de americani pe zi, majoritatea cu vârste cuprinse între 15 și 44 de ani.
La acea vreme, tuberculoza era asociată cu condițiile de viață mizere, neigienice, care erau obișnuite pentru muncitorii din orașele din Europa și Statele Unite de la Revoluția Industrială.
Fără medicamente eficiente disponibile (încă), tratamentul preferat a fost vindecarea în aer liber, sau expunerea pacienților la un aer cât mai proaspăt și la soare.
Aceasta a dus la proliferarea sanatoriilor pentru tuberculoză, variind de la stațiuni luxoase, precum instituții guvernamentale din Europa și Statele Unite.
„Școala forestieră pentru copii bolnavi”
Deși multe dintre victimele tuberculozei erau locuitori ai orașelor sărace, nimeni nu era imun la tuberculoză, în special copiii. De fapt, medicii și educatorii au crezut că sălile aglomerate și lipsa de aer curat în multe școli au contribuit la răspândirea bolii.
Pentru a menține copiii sănătoși, au decis să scoată școala afară.
Mișcarea școlii în aer liber a fost lansată în Germania în 1904, când dr. Bernhard Bendix, un pediatru neamț de frunte, și Hermann Neufert, inspector școlar din Berlin, au deschis prima Waldschule für kränkliche Kinder (sau „școala forestieră pentru copiii bolnavi”) în Charlottenburg, lângă Berlin.
Școala era situată în inima unei păduri din apropiere, cu clădiri simple din lemn folosite pentru instruire pe vreme rece sau ploioasă. Elevii care au plecat din oraș suferiseră simptome pre-tuberculoză, cum ar fi anemia sau glandele umflate.
Primul Waldschule a lansat o mișcare care s-a răspândit rapid în Europa, deschizând școli experimentale similare în Belgia, Italia, Anglia, Elveția și Spania, aflăm de pe history.com.
