Pe unul din pereții locuinței lui Alexe Pocol zărește o stemă nobiliară, ce reprezintă un leu de aur pe un fond albastru. Familia Pocol a fost înobilată sub Sigismund Bathory şi numele întreg al nababului român era Alexe Pocol de Lozna Mare.
Să-i dăm cuvântul lui Al. Bogdan:
Se spune că tatăl său era cântăreţ la biserica din Letca. Dl. Pocol s-a născut la 1871, a studiat la Gherla şi la Blaj şi a fost numit înainte de război învăţător la Baia Mare. Astăzi, are 61 de ani.
De mult, de când era învăţător, însurându-se, a fost îndemnat să se ocupe de minerit şi a început atunci lucrul într-o mină, pe valea Borcutului, unde nu găsi însă nimic.
Ne povesteşte, foarte emotionat, cum într-o bună zi, disperat de atâta nenoroc, a chemat la sine pe lucrători şi le-a spus:
- Mai băeţi, eu nu mai am bani ca să continui lucrările. Nu vreau să vă fur munca voastră. Duceţi-vă sănătoşi, iată vă plătesc ce mi-aţi lucrat până acum, şi să vă dea Dumnezeu noroc.
Țăranii însă îl iubeau, fiindcă era, ca şi acum, un om a cărui bunătate te cucereşte îndată. Ei au refuzat să plece şi au spus că renunţă la salarii şi că vor lucra înainte :
- Să mai lucrăm niţel boerule, că trebue să găsim aur. Dumnezeu scoate întotdeauna aurul în calea omului bun. . .
Au convenit să mai lucreze o lună şi într-o zi şeful de lucrări veni agitat să-i spună că au dat peste aur. În adevar, găsiseră în mină un bloc enorm de 75 kgr. aur curat.
După aceasta s-au găsit filoane, pe care le-a exploatat timp de ani de zile. Scotea câte 30 – 40 care ţărăneşti de aur cu quarţ, pe care-l lucra în steampuri californiere.
Media anuală era un quintal metric de aur.
De îndată ce au găsit aur în cantitate atât de mare, faima d-lui Pocol s-a dus în toată lumea. Budapesta îl cunoştea ca pe un mare magnat. Ardealul vorbea de faptele lui generoase.
În 1906 venind la Bucureşti, în timpul expoziţiei e încheiat Tache Ioneseu, Disescu, Prinţul Valentin Bibescu, Leon Dumbrăveni și alţii.
