Magistraturile și puterea în Republica și Imperiul roman
De la Augustus încolo împărații au atribuții cenzoriale. În sec IV apare praetorul având atribuții juridice. Alcătuiește completul de judecată, supraveghează desfășurarea procesor. Are și comandă militară. Funcție e deținută un singur an.
La final de Republică, se ajunge la 10 praetori și consuli, pentru ca Roma era împărțita în 10 provincii – funcții de pro-consuli și pro-praetori (cu condiția ca înainte de un an să fi deținut magistratura). Guvernatorul stătea în funcție între 2-5 ani. Lupte electorale pentru funcțiile de consul sau praetor, care ofereau și funcția de pro-consul/praetor. Dictatorul este un caz aparte de atribuție. Funcția era asumată pe durată a 6 luni în caz de asediu. Tribunii ai plebei rămân, celelalte funcții, în schimb, sunt suspendate.
Magistraturi inferioare sunt următoarele: chestorul, care se ocupa de probleme privind impozitele, colectarea taxelor, depunea în tezaur. Edili – organizau spectacole, festivități.
Popularitate dată de organizarea jocurilor. Tribunii plebei (inițial 2, apoi 10), au rol în apărarea plebeilor, a oamenilor de rând. Își începeau mandatul pe 10 decembrie în fiecare an și aveau dreptul de a face politică doar în orașe, ceea ce însemna orașul propriu-zis și 1000 de pași în jurul lui. Erau sacrosancți în orașe, ceea ce înseamnă că nu puteau fi uciși.
Senatul are mult mai multe atribuții în Republică
Alcătuit din 300 membri (numărul crește în funcție de epocă). Senatul gestiona banii, religia, armata. Senator ajungeai doar dacă fuseseși înainte magistrat. Adunarea Poporului votează aplicarea pedepsei cu moartea și multe legi. Exista o derogare de la uciderea ca atare – cel care se simțea acuzat, putea sa aleagă autoostracizarea (la greci pe 10 ani dura ostracizarea, la romani diferea în funcție de contextul politic). Votează magistrații, însă votul era cenzitar – cei bogați votau primii, ceea ce înseamnă ca săracii nu mai ajungeau să-și exercite votul, pentru că se obținea majoritate din prima, conform lui Titus Livius. La Roma politica se făcea pe alianțe, prietenii.
A fi cetățean roman presupuneam drei drepturi: comercium, conubium (de la recensăminte), sufragium, cărora se adaugă dreptul de a fi ales (doar pentru bogați). Cetățenia se extindea pe colectivități. Iulius Caesar introduce ideea cetățeniei acordate individual. Pe parcurs, s-au introdus trepte: cetățean parțial(dreptul italic) și de drept deplin.
În Imperiu vocea poporului se diminuează. Împăratul capătă foarte multe puteri – propune jumătate din candidații la magistratura. Apar Prefecturile si Curatela fata de epoca republicana. Împăratul ia comanda militara totala. Pontifex maximus. Împăratul e si ultima instanță juridică. Poporul are un nou înțeles in epoca principatului. Se exprima prin Legiuni.
Augustus începe să impoziteze indirect cetățenii, iar ne-cetățenii au continuat să plătească în continuare impozite directe, dar reduse.
