Republica a fost fondată la 3 septembrie 301, când Sfântul Marino, originar din Dalmaţia, s-a stabilit, împreună cu o mică comunitate creştină, pe Muntele Titano.
Începând din anul 1000, conducerea statului a fost încredinţată adunării capilor de familie numită Arengo, cu putere legislativă, executivă şi judecătorească.
În secolul XIII au fost create noi instituţii politice (Consiliul celor LX, Consiliul celor XII), iar în 1243 a fost introdusă funcţia de şefi ai statului – Căpitanii Regenţi, care reprezentau puterea executivă şi judecătorească. Primele legi au fost adoptate în 1263.
În secolul XV a fost creat Consiliul Mare şi General (CMG), cu 60 de membri.
CMG a preluat cea mai mare parte a funcţiilor adunării Arengo, care a încetat să mai funcţioneze din 1571, deşi nu a fost niciodată abolită.
În 1291, Statul Papal a recunoscut Republica San Marino.
Ulterior, Republica San Marino (RSM) şi-a alipit noi teritorii. La 8 octombrie 1600, a fost adoptată prima Constituţie scrisă.
În secolul XVII, RSM a stabilit un Acord de protecţie cu Statul Papal. Republica San Marino este recunoscută de Franţa napoleoniană în 1797 şi de celelalte state europene în 1815, la Congresul de la Viena.
La 22 martie 1862, San Marino încheie un tratat de prietenie cu Italia, care garantează independenţa, buna vecinătate şi relaţiile comerciale.
În 1865, a fost promulgat un nou cod penal, care abolea pedeapsa cu moartea.
În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea se înregistrează o puternică emigraţie a localnicilor către SUA, Franţa şi Elveţia.
Pe vârful muntelui
Centrul istoric al oraşului datează de la înfiinţarea republicii ca oraş-stat în secolul al XIII-lea.
Centrul istoric include turnuri de fortificaţie, ziduri, porţi şi bastioane, o bazilică neoclasică din secolele al XIX-lea, mănăstiri din secolele al XIV-lea şi al XVI-lea, precum şi Teatrul Titano din secolul al XVIII-lea. Proprietatea reprezintă un centru istoric încă locuit care îşi păstrează toate funcţiile instituţionale.
Datorită poziţiei sale pe vârful muntelui Titano, nu a fost afectată de transformările urbane care au avut loc de la apariţia erei industriale până în present, scrie Agerpres.