Închis pentru o minciună
Dr. Nicu Ioniță din Pașcani avea 25 de ani când a arestat pentru împotrivirea față de regimul comunist. Cu o privire pierdută, acesta cu greutate își readuce aminte cea mai neagră perioadă a vieții sale.
În mai 1948 a fost arestat sub acuzația că a fondat o organizație anti-comunistă. “Am fost judecat cu un grup de oameni pe care nu îi cunoșteam.” Din penitenciarul Suceava, a fost transferat la Jilava, ca mai apoi la Pitești, unde a fost expus la prea multe acte de tortură.
“La Pitești m-au ținut izolat. Acolo m-am întâlnit și cu câțiva colegi de-ai mei, însă majoritatea erau studenți din alte centre universitare din țară. Pe data de 6 decembrie dimineața a venit Țurcanu și foarte hotărât a spus că toți trebuie să ne facem demascarea, care însemna să spunem tot ce am făcut de când ne-am născut și până în prezent. După aceea, a început tortura. Prima lovitură pe care am primit-o a fost în cap. Atât de puternică încât am căzut jos. Nu am știut ce era cu mine. Eram îngrijorat pentru că îmi curgea sânge din nas, din gură și din urechi. Știam că dacă era vorba de o fractură de craniu, lucrurile sunt foarte grave. Securitatea nu știa altceva decât să tortureze.”
Metodele folosite asupra deținuților erau foarte drastice, ofițerii de securitate considerând că torturând oamenii reușesc să îi aducă pe o cale comunistă. Însă, ceea ce nu au înțeles la vremea aceea era faptul că majoritatea prizonierilor nu era reeducați, ci doar încercau să se salveze.
“Ne-au obligat să stăm într-o anumită poziție. Eu îi spusesem poziția gânditorului de la Hamangia. Nu aveai voie să privești în cameră. Nopțile erau cumplite pentru că eram păziți de către trei oameni, cu fața în sus, cu mâinile deasupra păturii. La orice mișcare pe care o simțeau, ne băteau.”
Opoziția Occidentului
După ce sute de suflete au fost chinuite, abuzurile din închisori au fost oprite în 1951, cei care au fost responsabili pentru această tortură fiind judecați în secret. Chiar și după executarea celor 16 condamnați în noaptea de 17 decembrie 1954, închisoare a continuat să funcționeze până în 1977, când Occidentul s-a opus vehement pentru păstrarea ei.
Mințile din spatele acestui experiment Pitești au scăpat nepedepsiți. În prezent, un singur corp al clădirii mai există și care încă ascunde în pereții lui dramele suferite de români. În acel Iad, mulți s-au lepădat de valorile care le-au construit viața, însă la fel de mulți nu au ieșit “reeducați” din închisoarea comunistă.
