MI5, serviciul britanic de informații interne, a recurs la programul „Double-Cross” (de racolare a spionilor germani), pentru a-i convinge pe naziști că celebrele lor rachete V-2 nu nimeresc ținta.
Britanicii doreau să-i determine pe artileriștii germani să schimbe sistemul de ochire și astfel rachetele lor să lovească zone cu populație puțină și fără obiective industriale sau militare.
Cercetări recente demonstrează că eforturile britanicilor au fost inutile: rachetele germane erau cu adevărat foarte imprecise.
Steve Le Comber și o echipă de cercetători de la universitatea londoneză Queen Mary au utilizat o tehnică cunoscută sub numele de „modelare geografică” pentru a localiza centrul tirurile cu rachete V-2 dintre 20 ianuarie și 17 februarie 1945.
Modelarea geografică este o tehnică dezvoltată pentru depistarea criminalilor în serie după localizarea crimelor lor. Însă dr. Comber, care este expert în biologie, a adaptat metoda astfel încât să poată fi folosită și în alte cercetări. Cum ar fi depistarea focarelor de epidemie după răspândirea cazurilor înregistrate.
În același mod, echipa Le Comber a fost capabilă să evalueze succesul acțiunii MI5 de a-i păcăli pe nemți să-și lanseze rachetele în zone cât mai puțin sensibile.
„A fost unul dintre cele mai simple și mai elegante planuri gândite de serviciile de informații”, a declarat Le Comber pentru The Telegraph.
„Rachetele V-2 erau cu mult prea rapide pentru a putea fi doborâte, astfel că MI5 avea nevoie de o nouă modalitate de a le opri să lovească zonele periculoase.”
Și savantul explică: „Ideea era de a-i determina pe germani să creadă că tirul este prea lung, însă atunci când am aplicat modelul, roiul (de locuri de explozie – n.r.) nu s-a schimbat aproape deloc de-a lungul perioadei de patru săptămâni”.
Rachetele V-2 (prescurtare de la Vergeltungwaffe – „Arma Răzbunării”) au fost primele rachete balistice ghidate cu rază lungă de acțiune.
Arhivele arată că 1358 de astfel de rachete supersonice au lovit Londra între septembrie 1944 și martie 1945, provocând 2754 de morți și 6523 de răniți.
Putând atinge o altitudine maximă de 88 de kilometri și viteze de 5760 de kilometri pe oră, V-2 erau practic invulnerabile la atacurile avioanelor de luptă britanice sau la antiaeriana terestră.
De aceea, pentru a proteja zonele suprapopulate și obiectivele strategice, MI5 și-a folosit echipa de contraspioni „Double-Cross” (sau XX), care i-a alimentat cu informații false pe naziști prin intermediul agenților dubli care au trecut de partea Aliaților.
Dirijați de XX, doi agenți dubli, având numele de cod „Tate” și „Rover”, au fost însărcinați să-i convingă pe comandanții germani că rachetele V-2 nu nimereau țintele.
„De-a lungul unei perioade de câteva luni, am lucrat pentru a convinge inamicul să reducă lungimea tirului”, scria directorul XX Sir John Cecil Masterman într-un raport MI5 din 1945.
„Astfel, în cele patru săptămâni, de la 20 ianuarie până la 17 februarie, punctul real de impact s-a mutat spre Est cu circa două mile pe săptămână, sfârșind prin a ajunge cu mult în afara limitelor Londrei”, nota Masterman.
Acest lucru ar fi salvat atât Westminster cât și docurile Londrei… dacă ar fi fost adevărat.
Despre acest „succes” al MI5 a fost informat și Winston Churchill, într-un raport din ianuarie 1945.
„Acum este posibil să tragem cu certitudine concluzia că mutarea la nord-estul Londrei a principalului punct de impact al V-2 se datorează rapoartelor agenților speciali”, se mai lăuda Masterman.
Cu toate acestea, Le Comber și colegii săi au descoperit că concluziile „Double-Cross” au fost denaturate de utilizarea unei „medii spațiale”, ceea ce înseamnă că au folosit în calcule și lovituri în puncte extreme, precum Norwich, Southend-on-Sea și Canvey Island.
Această eroare a mutat punctul mediu de impact al loviturilor V-2.
Cercetătorii au arătat în schimb că atunci când vizau o anumită țintă, rachetele V-2 aveau tendința de a fi precise doar în interiorul unei raze de 30 de kilometri de la punctul de lansare.
Schimbările treptate obținute chipurile de Tate și Rover au fost cauzate în realitate de impreciziile mari ale V-2.
„Studiul nostru nu a găsit nici un indiciu în favoarea ideii că acțiunea Double-Cross a avut vreun efect asupra locurilor de impact V-2 în Londra”, au conchis cercetătorii.
„Cuplarea datelor spațiale de la bombele care au trecut dincolo de ținte cu datele temporale ale bombelor care au căzut prea aproape a fost o idee frumoasă și elegantă, și simpla analiză a punctului de impact mediu pare să susținp afirmația că era și eficientă.”
„Din păcate, urâțenia unei analize mai sofisticate pare să o distrugă.”
