Evenimentul Istoric > Articole online > Caleidoscop > Liviu Dragnea despre închisoare, PSD și noul său partid
Articole online

Liviu Dragnea despre închisoare, PSD și noul său partid

„Prin octombrie am avut o discuţie cu Codrin Ştefănescu (…). Mi-a zis că simte nevoia să sprijine apariţia unui nou partid care să nu mai fie măcinat de compromisuri interne, de oameni care nu au curaj, de acoperiţi, de infiltraţi, de tot felul de interese împletite care (…) distrug un partid sau îl lasă acolo unde trebuie să fie – 20%. (…)

Am zis că sunt de acord şi îl voi sprijini cu tot ce ştiu eu, cu toată experienţa mea politică, administrativă, economică, să se întâmple acest partid.

Am găsit mai mulţi prieteni de-ai lui, patru oameni obişnuiţi, dar cu curaj, care au devenit membri fondatori (…), Codrin neimplicându-se de la început în documente pentru a nu risca ca undeva, pe parcursul procedurilor, să se blocheze (…) înfiinţarea partidului.

Partidul s-a înfiinţat – se numeste Alianţa pentru Patrie. (…) E un partid la început. S-a născut din lacrimi, deznădejde şi din suferinţă. A noastră, a tuturor. Dar şi din speranţa că încă se mai poate recupera România”, a declarat Dragnea, la Realitatea Plus, potrivit Agerpres.

El a susţinut că această formaţiune politică nu va fi naţionalistă.

La închisoare

În penitenciar „a fost ca în iad”, i s-au ascultat telefoanele şi a avut „un regim preferenţial negative, a mai spus Liviu Dragnea:

„În penitenciar a fost ca în iad. Din păcate, sistemul penitenciar din România este gândit greşit şi societatea în ansamblu greşeşte pentru că tratează într-un mod atât de superficial şi contrar a tot ceea ce se întâmplă în ţările dezvoltate din vest, unde se pune foarte mult accent pe condiţiile din penitenciare şi pe consilierea psihologică.

Eu am avut un regim preferenţial negative”, a spus Dragnea.

El a povestit cum, după un interviu la televiziune, trei angajaţi ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au venit să îi ia o declaraţie în legătură cu motivul pentru care a vorbit despre subiecte politice.

„Am suferit abuzuri, cum ar fi dreptul la muncă. Nouă luni de zile am stat închis într-o celulă în care de câteva ori ieşeam într-o zi, 50 şi ceva de minute afară, dar nu când era soare, ci după ce apunea soarele. Practic, în nouî luni de zile am văzut foarte, foarte rar lumina zilei”, a afirmat Dragnea.

Despre PSD

„PSD e predat total la Iohannis de către actuala conducere. PSD e complice, prin acţiunile conducerii, la jaful naţional care se întâmplă în România de aproape doi ani de zile.

PSD e complice, prin modul de acţiune al conducerii, la tot acest dezastru economic şi la viaţa din ce în ce mai rea pe care o au românii.

PSD e complice la faptul că resursele noastre sunt din ce în ce mai mult drenate în afară”, a declarat Dragnea, duminică, la Realitatea Plus.

El a precizat că baza partidului este ruptă „aproape total” de conducere, arătând că ştie acest lucru din scrisorile pe care le-a primit în închisoare de la membri simpli.

Liviu Dragnea a susţinut, de asemenea, că PSD ar fi partidul „cel mai mult infiltrate”.

„Cel mai mult este infiltrat PSD (…) şi mă refer aici la conducerea PSD, cu o excepţie, Gabi Firea, şi la aproape 80% dintre liderii judeţeni, din păcate”, a spus Dragnea.

 

Registration

Aici iti poti reseta parola