Astfel, Liuba Chişinevschi (foto), care era secretar la Consiliul Central Sindical (CCS) primea, sub ştampila “strict secret”, via Szabad Nep – Oamenii Liberi, cotidianul Partidului Comunist Ungar din perioada 1942-1956, un document guvernului maghiar intitulat “Măsurile Consiliului de Miniştri în interesul muncitorilor concediaţi în urma raţionalizării”.
Comunism în întuneric
Este explicabil interesul tovarăşilor de a învăţa din experienţa aştora, deoarece, chiar dacă “Ana-Luca şi cu Dej” băgaseră spaima în burghezi, băgaseră şi economia cu oiştea-n gard din cauza investiţiilor uriaşe, dar nejustificate economic, cum era Canalul Dunăre-Marea Neagră.
“Raţionalizarea” pornise de la lipsa energiei electrice, în mai toate statele din lagărul comunist, si dusese la desfiinţarea multor locuri de muncă.
Tovarăşii de la Budapesta considerau că rezolvarea raţionalizării era una dintre sarcinile cele mai importante, în timp ce “micşorarea aparatului de stat care necesită cheltuieli inutile şi umflate, precum şi organizarea justă a muncilor este deosebit de importantă pentru dezvoltarea ţării noastre şi întâi de toate pentru creşterea nivelului de trai”.
Mincinoși de meserie
Simpatici, ca toţi liderii comunişti care minţeau cum respirau, se consolau singuri că “nenumăratele exemple din a viaţa practică conving pe muncitori că aparatura costisitoare şi organele inutile şi umflate, scot forinţii din buzunarul muncitorilor.
Această convingere a condus şi conduce muncitorii ca să contribuie prin critici şi propuneri la sprijinirea rezolvării în bune condiţii a raţionalizării”
Liderii comunişti unguri mai descoperiseră că “pentru cei concediaţi constituie nu o dată o mare problemă trecerea peste aceste greutăşi de moment”, aşa că Consiliul de Miniştri dădeau o nouă hotărâre mai favorabilă cei deveniţi şomeri:
“Cei care au trecut la o muncă fizică, în prima lună primesc acelaşi salariu pe care l-au avut în ultima lună…
După concediere, cei concediaţi beneficiază de toate drepturile timp de şase luni…
Pentru cel concediat din Budapesta şi care voia să se angajeze în provincie îşi pot menţine locuinţele şi pot oricând să se întoarcă în capitală”.
De asemenea, Liuba Chişinevschi primise şi Hotărârea Szot, omologul maghiar al CCS.
Membrii de sindicat rămaşi fără slujbe primeau, potrivit Hotărârii, între 250 şi 500 de forinţi ca ajutor sindical.
