În prima jumătate a secolului al XIX-lea, talentul și virtuozitatea prodigioasă a lui Franz Liszt atrăgeau mulțimi de oameni în sălile unde concerta.
Începând cu anul 1839, Liszt a început un deceniu de turnee în toată Europa, primind numeroase onoruri și recompense pentru talentul său.
Succesul uriaș de care muzicianul s-a bucurat în următorii nouă ani, reacția intensă pe care o producea în rândul spectatorilor, toate acestea au dus la folosirea cuvântului „Lisztomania” pentru a descrie fenomenul.
Majoritatea izvoarelor contemporane vorbesc la unison despre faptul că femeile îl adorau pe charismaticul pianist. Unii descriu despre scene de delir feminin la concertele sale, despre leșinuri ori chiar despre lenjerie intimă aruncată pe scenă.
Oricât ar părea de bizar, aceste scene care astăzi ne sunt familiare, aveau loc și în urmă cu aproape două sute de ani.
Nebunia a început în 1841, la Berlin, unde Liszt a ajuns pentru un concert în preajma Crăciunului. Vestea sosirii sale se răspândise cu mult înainte, astfel că a fost așteptat de un grup de circa 30 de studenți, care i-au făcut o serenadă, cântând compoziția lui Liszt, „Rheinweinlied”.
Pe 27 decembrie 1841, Liszt a susținut primul său concert la Berlin în fața unei mulțimi în delir. Este considerat momentul de început al „Lisztomaniei”.
Oamenii se îmbulzeau nu doar la concertele sale, ci peste tot unde era prezent. Admiratoarele se luptau să capete de la idolul lor ca suvenir o batistă sau o mănușă. Existau broșe și medalioane cu portretul lui Liszt.
„Fanele” își făceau planuri minuțioasă cum să facă de rost o șuviță a sa ori de o coardă de pian, dacă aceasta s-ar fi rupt printr-o fericită întâmplare, pentru a fi transformată în brățară.
Altele aranjau contra unor sume fabuloase să li se procure câteva firicele de zaț din cafeaua băută de Liszt, pentru a le pune în fiole de sticlă și a le purta la gât, ca talisman.
Iată ce scrie Alan Walker în cartea sa, Franz Liszt: Anii virtuozității, 1811-1847:
„Liszt a aruncat odată un muc de țigară pe stradă sub ochii vigilenți ai unei doamne îndrăgostite lulea, care a luat cu un gest plin de respect mucul din rigolă și l-a închis într-un medalion pe care a aplicat monograma FL din diamante.”
Este unanim acceptat că termenul „Lisztomania” este creația poetului Heinrich Heine.
Heine a dorit să descrie și să comenteze muzica vremii sale, astfel că a început să scrie o serie de foiletoane muzicale care a durat câțiva ani.
Într-un articol despre un concert la Paris, în 1844, Heine, care trăia exilat în capitala Franței, a folosit pentru prima dată termenul „Lisztomania”, pentru a descrie fenomenul pe care muzicianul îl producea în jurul său:
„Astfel, am explicat această Lisztomanie și am considerat-o ca pe un semn al libertinajului existent dincolo de Rin. Totuși, am greșit, și mi-am dat seama de această eroare săptămâna trecută, la Opera Italiană, unde Liszt a susținut primul concert.”
