Născut pe 27 decembrie 1941 în comuna Seaca, judeţul Olt, dar înregistrat la primărie pe 21 ianuarie 1942, la vârsta de cinci ani, în urma unui joc de copii, şi-a pierdut vederea.
A mers mai departe urmând Liceul de nevăzători din Cluj, Facultatea de Filozofie Generală şi apoi Facultatea de Limba şi Literatura Română din Bucureşti.
La 18 ani a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din Bucureşti, publicând poezie de la 14 ani.
„Grigore Albu-Gral a țesut în jurul cecității sale chiar o legendă, poetul susținând că nu explozia propriu-zisă de carbid i-ar fi provocat orbirea (pe la cinci-șase ani), ci încălcarea de către tatăl său a unui legământ:
„Era vorba de o taină între ciobanii din Seaca de Olt. Noaptea, în preajma focului, au așezat un cuțit lung pe pirostrii și trei bărbați au jurat că vor păstra o anume taină.
Albu a jurat pe ochii celui mai frumos dintre copiii lui. Neținându-se însă de jurământ, după cum însuși fiul său mărturisea, acesta a ajuns victima unei răbufniri a materiei, cu pierderea definitivă a vederii”, aflăm din „Constelația Homer. O antologie a scriitorilor nevăzători din România”, apărută la editura ieșeană Tipo Moldova.
„Nu prezenta garanții moral-politice”
Tot aceeași sursă ne spune că Grigore Albu-Gral „a întreprins demersuri, în 1968, pentru obținerea unui doctorat în tifloestetică (‹gr. typhlos „orb”), însă proiectul i-a fost respins deoarece candidatul „nu prezenta garanții moral-politice” (de altfel, peste vreo șapte ani a fost dat afară din învățământ din cauza refuzului de a-și exprima fidelitatea față de politica partidului la putere)”.
A funcționat ca profesor între anii 1967 – 1975 și 1985-1996 în București.
Pe lângă „Carte de vizită” (versuri, Editura E.S.P.L.A. -1968), cuvânt înainte de Zoe Dumitrescu Bușulenga, Grigore Albu-Gral a mai publicat:
Sursa facsimil: bcucluj.ro
Daruri (versuri, la Editura Eminescu – 1972); Pasul de taină (versuri, la Editura Dacia – 1979); Lungul drum al nopţii către zi (microroman, Editura Litera – 1981); Aşteptare (versuri, Ed. Cartea Românească – 1990); Basorelief pe ochi închis (versuri, Casa E.V.I.O. de Tipărituri -1993); Ertfragtu Kogayon Dyatra – Cartea dată de ursitar poporului român (un studiu dedicat Monumentului de la Sarmizegetusa, la Casa E.V.I.O. de Tipărituri – 1994); Furnon Kogayon Dyatra – Cartea despre Iisus Hristos după înscrisuri Mesia (la Casa E.V.I.O. de Tipărituri – 1995).
Ce spun adepții lui Gral despre maestrul lor:
A părăsit învaţămîntul în 1996 şi a organizat, la cerere, cursuri de sermoterapie în 16 localităţi din România.
Scriitorul şi profesorul Grigore Gral Albu a fost şi un mare specialist în citirea runelor.
În 1990 a publicat cercetarea „Despre compromisul protocreştin în înscripţiile de la Basarabi”, iar în anul 2000 a organizat mai multe expoziţii cu documentele despre Jalomis, ritualul naşterii la traco-geto-daci, citite în peştera Ialomicioarei din munţii Bucegi şi nu numai.
Din anul 1990 şi până în ultimele clipe a întreprins un lung şir de cercetări, dezvoltând principiile sermoterapiei (diagnosticarea bolilor după cuvintele rostite de pacient), metodă prin care a rezolvat peste 8.000 de cazuri, unele dintre acestea declarate de medici ca incurabile.
În cadrul seminarelor sale despre Sermoterapie, afirma, prin 2003-2004, că „Ler” din colindul „Leru-i Ler” este „Numele lui Dumnezeu”
Pe 20 ianuarie 2012, în urma unui accident vascular cerebral suferit în 27 decembrie 2011, Grigore Albu-Gra, un prieten al revistei „Lumea misterelor”, a încetat din viaţă.
Fragment din cartea Ertfragtu Kogaion Diatra a lui Gral:
Rar se întâmplă ca un neam să-şi ascundă cu atâta meşteşug identitatea şi valorile lui spirituale ori să facă din ocultare o operă care să înfrunte veacurile aşa cum au făcut tracii, geţii şi dacii.
Pentru mulţi căutători în taină şi daină, strămoşii Poporului Român formează trecutul de ,,mari anonimi ai istoriei”.
Viaţa lor a fost un mister, înemuirea lor rămâne o enigma… şi totuşi, tracii, geţii şi dacii sunt în sufletul nostru şi fiecare părticică de pământ pe care o locuim, astfel călcând-o cu picioarele noastre netrebnice ca pe oricare alt rest lipsit de interes.
Avem în ţarina strămoşească, mărturii de aleasă cinstire, însă nu ştim cum şi în ce fel să le desnodăm căpătâiele. Aşa sunt:
– Babele în Munţii Bucegi,
– Stenogramele Creştine la Basarabi, judeţul Constanţa,
– Monumentul Sfânt de la Sarmisegetusa Regia – Capitala dacilor înţelepţi şi viteji.
Despre faptele cu cutezanţă ale strămoşilor noştri s-a scris în toate timpurile şi uneori în lucrările antice cele mai valoroase fără a se sugera un răspuns la semnele grave de la întrebările câte se pot bănui… am scris această carte, un mare dar deosebit de importanţă pentru un drept care se cuvine Poporului Român şi nu fără ei strămoşilor.
Trebuie sa înţelegem de ce Sarmisegetusa este atât de benefică, de ce aici sunt atâtea sanctuare, de ce acest loc plin de taine a fost apărat cu străşnicie atâtea mii de ani de către străbuni.
Iată că acum tainele se dezleagă şi începem să înţelegem unele părţi ale marelui adevăr.
Denumirea acestei cetăţi oglindeşte fidel taina pe care ea o adăposteşte în planul subtil:
SARMISEGETUSA = SAR MIS (S)EGET USA,
SAR = înseamnă izvor, sau ceva care ţâşneşte din pământ, sau care sare în sus, spre cer;
MIS = trimis, sol;
SEGET = din neamul geţilor care trece, zboară, cu viteza săgeţii în astral;
USA = uşa = loc de intrare sau ieşire dintr-un spaţiu limitat, uşă, în acest caz poartă de trecere;
Aici avem două propoziţii scurte şi concentrate: SAR MIS. SEGET USA. care înseamnă:
Locul de unde sar, ţişnesc, săgetează cu spiritul şi pleacă în Spaţiul Cosmic, Trimişii, Solii, ajungând în alte zone ale Universului.
Este Uşa, Poarta, prin care trec cei din neamul Geţilor!
SARMISEGETUSA este aidoma unui străvechi cosmodrom, de unde se pleca spre spaţiile siderale.
Locul nu era şi nu este accesibil decât celor care au starea vibraţională necesară, pentru a face saltul spre alte spaţii cosmice.
Trimişii, care aveau acces aici, erau oameni care îşi duceau viaţa în mare credinţă, în mare curăţenie trupească şi sufletească, având şi corpul fizic extrem de spiritualizat.
Existenţa acestei Porţi Stelare este încă o dovadă a faptului că străbunii noştri aveau permanent legătura cu Cerul, cu Dumnezeu şi cu lumile stelare.
Ei nu aveau nevoie să sacrifice viaţa nimănui pentru a trimite soli la Cer, deoarece Marii Preoţi şi Marii Iniţiaţi din neamul nostru puteau pleca oricând, în stare de conştienţă la Cer sau în alte dimensiuni, de unde căpătau informaţii şi poveţe folositoare pentru ei şi neamul lor, adică al Traco-Geto-Dacilor.
Acele accidente care au apărut şi au rămas consemnate de către anumiţi istorici, au fost practici ale unor falşi preoţi, care nu mai aveau har, care nu mai primeau darul clar-vederii, clar-auzului şi nu mai primeau permisiunea de a săgeta cu spiritul Poarta Stelară şi astfel să poată prelua orice informaţie care le-ar fi fost necesară.
Ei au făcut mult rău deoarece erau dornici de a pune mâna pe putere cu orice preţ şi au introdus astfel în practica cultului străbun, elemente care denaturau credinţa cea adevărată.
În Cetatea Sfântă Sarmisegetusa nu s-au făcut niciodată sacrificii umane şi nici în platoul Munţilor Bucegi.
Aceste locuri au fost şi sînt şi în prezent, marile locuri iniţiatice şi de mare sacralitate ale neamului românesc, care au fost întotdeauna straşnic păzite de orice fel de intruşi, de către Marile Spirite de Lumină.
Templul de sub Sfinx şi Templul Sacru de la Sarmisegetusa au aceiaşi vârstă.
Mai există şi alte locaţii de acest fel, aşa numite ,,capsule ale timpului”, care se vor regăsi la vremea cuvenită.
