Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Legea privind Guvernarea Irlandei de acum un secol împarte insula în două state
Articole online

Legea privind Guvernarea Irlandei de acum un secol împarte insula în două state

Până în 1920, Irlanda a fost guvernată prin decizii ale parlamentului britanic, transpuse în practică prin intermediul administraţiei de la Castelul Dublin, de când parlamentul irlandez a fost abolit la 1800 prin Acts of Union.

Disputele permanente între unionişti şi naţionalişti pentru reglementarea guvernării politice a Irlandei au generat trei proiecte de lege care însă nu au fost adoptate.

Unioniştii erau concentraţi în provincia Ulster a Irlandei de Nord şi doreau să fie parte a Marii Britanii, naţionaliştii militau pentru coagularea oricărei forme de independenţă.

După adoptarea celei de-a treia forme a Legii Domestice – Home Rule Bill, în 1912, unioniştii din Ulster au pus bazele unei forţe paramilitare cu intenţia de a rezista, chiar prin forţa armelor, implementării prevederilor legii.

Declanşarea Primului Război Mondial a suspendat aplicarea prevederilor legii.

În primăvara anului 1916 a avut loc o revoltă care a scos în prim plan un grup mai puternic ce milita pentru independenţa Irlandei, generând demersuri pentru obţinerea unui compromis, confirmat prin Convenţia irlandeză de la Dublin din 1917-1918, însă fără să se obţină o înţelegere între părţi.

Ostilităţile pentru căutarea unei forme de compromis s-au accentuat în cursul anului 1919.

În încercarea de a obţine independenţa, membrii Partidului Sinn Fein din parlamentul britanic au refuzat să îşi ocupe locurile în clădirea legislativului din Westminster.

Această abordare a fost cunoscută drept absenteism. Pentru a confirma demersul, de absenteism, în ianuarie 1919, formaţiunea Sinn Fein a pus bazele unui guvern denumit Dail, la Dublin.

Concomitent, Armata Republicană Irlandeză a început conflictul de gherilă, cunoscut drept războiul anglo-irlandez care s-a manifestat cu accente violente.

Pentru găsirea unei soluţii, pe fondul escaladării conflictului, premierul britanic David Lloyd George a pus bazele unui comitet, ale cărui recomandări au cerut adoptarea unei noi legi denumite Government of Ireland Act, din 23 decembrie 1920.

Irlanda rămânea parte a Marii Britanii, potrivit documentului, însă era acordat un control irlandezilor pentru gestionarea propriilor chestiuni interne.

Realizat iniţial ca un amendament temporar la Third Home Rule Act, privind statutul din 1914, Legea privind Guvernarea Irlandei 1920 este un document al Parlamentului Marii Britanii, având titlul complet de Legea pentru o mai bună guvernare a Irlandei.

Documentul a fost, de asemenea, cunoscut drept Cea de-a patra lege de guvernare internă.

Avansarea acestui proiect legislativ a avut rolul de a stabili instituţii interne distincte în cadrul celor două state – Irlanda şi Irlanda de Nord. Ambele continuau să fie parte a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Demersuri pentru concretizarea legislaţiei au fost încă din 1886, potrivit, documentul semnat în 1920, fiind a patra încercare în această direcţie pentru configurarea politică a Irlandei.

Prin acest demers, s-a transpus o parte din conceptul de libertate privind autoguvernarea, în timp ce a menţinut şi poziţia politică în cadrul Regatului Unit.

Principalele prevederi incluse în Government of Ireland Act 1920 vizau: insula să fie împărţită între Irlanda de Nord şi Irlanda de Sud, aceasta din urmă se va numi Statul Liber Irlanda; Irlanda de Nord cuprindea cele şase ţinuturi nordice – Antrim, Armagh, Dawn, Fermanagh, Londonderry şi Tyrone, iar Irlanda de Sud era formată din 26 de ţinuturi; fiecare dintre aceste regiuni avea posibilitatea organizării unui parlament local care să gestioneze chestiunile locale, precum educaţia şi sănătate, iar în chestiunile politice importante de decizie precum politica externă şi apărarea Marea Britanie continua să deţină posibilitatea exercitării deciziei; reprezentarea proporţională rămânea un principiu funcţional în alegeri pentru a se asigura că minorităţile erau corespunzător reprezentate; parlamentele locale păstrau responsabilitatea pentru sistemul de taxe, iar legislativul de la Westminster menţinea pârghia pentru principalul spectru de taxe, precum taxa pe venit; se instituia un Consiliu al Irlandei, format din reprezentanţi ai celor două noi entităţi, prilej cu care erau discutate chestiuni de interes comun şi se promova colaborarea pentru stabilirea unui singur parlament pentru întreaga insulă a Irlandei în viitor.

În martie 1921, s-au desfăşurat alegerile legislative, iar Partidul Unionist Ulster, condus de James Craig, a obţinut 40 din cele 52 de locuri, astfel Craig a devenit premier al Irlandei de Nord.

Lucrările noului parlament au fost deschise în iunie, acelaşi an, de regele George al V-lea, în clădirea primăriei din Belfast.

Formaţiunea Sinn Fein a participat la alegerile din mai 1921, însă, chiar dacă au înregistrat o victorie covârşitoare, au continuat să boicoteze parlamentul de la Dublin şi să se întrunească în Dail.

Deopotrivă, au exercitat, mai departe, politica de absenteism faţă de legislativul de la Westminster şi au marşat în implicarea pe frontul conflictului anglo-irlandez.

La jumătatea anului 1921, cele două părţi aflate în dispută au convenit asupra unui armistiţiu militar, violenţele escaladaseră vertiginos şi fuseseră distruse numeroase proprietăţi.

Înalţi reprezentanţi ai bisericii şi regele George al V-lea au cerut încetarea violenţelor şi rezolvarea pe cale paşnică a conflictului. Negocierile s-au desfăşurat la Londra, iar în iulie 1921 a fost obţinut un armistiţiu.

Conflictul s-a încheiat prin Tratatul Anglo-Irlandez din 1922, care consfinţea printre altele că Irlanda de Sud urma să fie cunoscută, la nivel oficial, drept statul liber Irlanda, cu parlament propriu stabilit în Dublin şi ales în baza principiului proporţionalităţii.

Printre altele, a fost stabilită o Comisie destinată trasării graniţei între cele două noi state. Comisia şi-a început activitatea în 1924, iar focare ale conflictului civil, între cele două părţi semnatare ale acordului, s-au manifestat până în 1923.

 

Sursa: Agerpres

Registration

Aici iti poti reseta parola