Legătura dintre aur și leu la începuturile României. Ia Bitcoin locul istoric al aurului?

 

Cea mai cunoscută monedă virtuală, Bitcoin, a atins duminică valoarea istorică de 34.637 de dolari.

În aceste condiții, gigantul bancar de investiții JPMorgan a dat o țintă pe termen lung a prețului Bitcoin la peste 146.000 de dolari, în scenariul în care criptomoneda va crește în popularitate ca alternativă pentru aur.

Posibilitatea de a prelua o parte din „cota de piață” a aurului drept activ de refugiu ar reprezenta un avantaj important pentru Bitcoin pe termen lung, arată Radu Puiu, analist financiar în cadrul casei de brokeraj XTB.

În istoria omenirii banii au fost reprezentaţi, în principal, de aur şi argint.

La rândul lor, bancnotele au apărut ca însemne doveditoare ale unor depozite de aur plasate de clienţi la bănci şi au ajuns să fie folosite pentru plăţi directe. Deţinătorul unei astfel de hârtii o putea schimba oricând în aur.

Moneda a reprezentat dovada unui drept asupra banilor. Diferenţa dintre bani şi monedă a dispărut odată cu renunţarea la standardul aur, iar legătura dintre însemnele monetare şi aur a dispărut complet odată cu sfârşitul convertibilităţii dolarului în aur, în august 1971.

În România, legea din 1867 pentru înfiinţarea sistemului monetar şi pentru fabricarea monedelor naţionale impunea ca bază a monedei naţionale dublul etalon aur-argint. Astfel, 1 leu era echivalentul a 0,3226 g aur cu titlul 900‰ sau a 5 g argint cu titlul 835‰.

La înfiinţarea sa în anul 1880, Banca Naţională a României era obligată prin lege să deţină un stoc metalic reprezentând 33% din suma bancnotelor emise, neprecizându-se proporţia între aur şi argint.

Adoptarea dublului etalon monetar şi stabilirea egalităţii între leu şi francul francez urmăreau încadrarea sistemului nostru monetar în tiparele monetare promovate de statele Uniunii Latine.

Era şi acesta un semn că societatea românească realiza modernizarea potrivit modelului francez, având drept scop integrarea în tiparele societăţii europene a epocii.

Din nefericire, solicitarea ţării noastre de a deveni membră a acestei uniuni monetare nu a fost acceptată, iar în cele din urmă, datorită contextului economic, România a renunţat la dublul etalon.

Noua lege monetară din 1892 consacra eliminarea argintului ca etalon monetar şi adoptarea monometalismului aur. Astfel, 1 leu era echivalentul a 0,3226 g aur cu titlul 900 ‰.

Faţă de principalele valute străine situaţia era următoarea: 1 fr. francez = 1 leu, 1 fr. elveţian = 1 leu, 1 liră sterlină = 25,25 lei, 1 dolar = 5,18 lei.

Legea şi statutul BNR precizau că bancnotele aflate în circulaţie trebuiau să aibă o acoperire de cel puţin 40%. În împrejurări excepţionale limita stocului metalic de acoperire putea să scadă până la 33%.

Din acest procent, 30% puteau fi trate exprimate în monedele britanică, franceză, belgiană şi germană.

Epoca Marii Crize Economice (1929-1933) a schimbat rolul rezervei de aur, ea încetând să mai fie rezerva circulaţiei interne a banilor şi a schimbului de bancnote, în acelaşi timp, datorită fenomenelor caracteristice perioadei, crescând considerabil importanţa stocului de aur ca bani universali.

 

Sursa: Rezerva internațională a Băncii Naționale a României 1920-1944, coordonator prof. univ. dr. George Virgil Stoenescu