La înmormântarea lui Gigel, morţii dintr-un furgon cu degerați, care se răstoarnă, se sparg în bucăţi. Scene de groază din Iașii refugiului

 

Cu prilejul împlinirii a 17 ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, Ion Zăbavă publica, în Realitatea Ilustrată din 27 iulie 1933, „pentru generațiile care n-au fost de față sau nu și-au dat seama ce a însemnat războiul, câteva imagini de groază” care i s-au imprimat adânc minte, ca unuia ce a trăit nebunia colectivă din anii măcelului:

Iaşii refugiului… La şcoala militară, copii voluntari, alături de bătrâni amânaţi la infinit bat toată ziua paşi de defilare.

Flancul drept e un trup lung şi scorojit, cu pieptul rupt, adus de spate, un cap enorm. Pe nasul umflat şi pe obrajii de un galben murdar are scobituri adânci ca de vărsat, ce secretează un fel de grăsime cenuşie.

„Flancul drept” se bâlbâe epileptic şi continuă să vorbească încet, pe şoptite, cu inima cât un purice, cu toate pedepsele suferite „fiindcă nu vrea să vorbească tare”.

Zglobii şi cruzi, copiii Bucureştilor ocupat de nemţi îl chinuesc cu farse şi porecle ingenioase. Dintre toate i-a rămas namilei numele de „Gigel”.

Sunt tineri bogaţi cari nu-l vad, de parcă bietul Gigei ar fi transparent. Un profesor de zoologie, teterist la bătrâneţe, îl examinează îndelung. Te aştepţi să scoată lupa.

Gigel, după o lună de instrucţie în ger, a scuipat sânge şi-a murit

Front, în gerul năpraznic.

Cine vrea să meargă după dric?

Nimeni.

O delegaţie de elevi ce-şă blestema soarta a fost trimisă, pe gerul ce parcă jupoaie feţele de vii, la înmormântarea lui Gigel.

Pe scara monumentală a spitalului în care a murit Gigei, soldaţii-intelectuali fac un coridor, aşezaţi pe două rânduri, printre care se târăşte în sus, agăţându-se de trepte, o umbră de om, un ostaş degerat, cu faţa galbenă-lucioasă: dacă s’ar isbi cu fruntea de o treaptă, desigur că i s’ar sfărâma capul în cioburi, ca un glob de chihlibar…

Dricul lui Gigei, urmat de delegaţi, hurducăneşte pe coline şi uliţe. În urmă vin sipre cimitir două furgoane cu degeraţi goi, statui de sticlă galbenă sau vânătă… Când un astfel de furgon se răstoarna, din greşală, morţii dinăuntru se sparg în bucăţi, ca nişte bare de ghiaţă.

La groapa deschisă, un fost deputat din delegaţie, care uitase până acum să-şi facă stagiul, a ţinut un discurs: Gigel a fost un erou, cel mai brav erou dintre eroi…

Sărmanul Gigel…

Exantematicii

Dimineaţă luminoasă de iarnă, la Iaşi. Răsărit de soare palid.

Pomii, văzuţi prin transparenţa de vitraliu a dimineţii roze, par schelete de coralii.

Pe strada Lăpuşneanu, cocotele în blănuri somptuoase şi cismuliţe de piele, înalte până la genunchi, coboară din tainice automobile de „învârtiţi”.