Buni vecini și aliați în cadrul NATO și al Uniunii Europene, Varșovia și Berlinul păreau să fi închis contenciosul rezultat din Cel de-al Doilea Război Mondial, scrie lepoint.fr.
Dar venirea la putere a conservatorilor naționaliști în Polonia, pentru care neîncrederea în UE și Germania este o temă politică, a schimbat datele problemei.
Șase milioane de morți
”Polonia nu a primit încă indemnizația adecvată. Am pierdut șase milioane de persoane în timpul războiului, mult mai mult decât alte state, care au primit reparații de război consistente. Nu e drept. Lucrurile nu pot rămâne așa”, declara săptămâna trecută premierul polonez Mateusz Morawiecki.
850 de miliarde de dolari
Chestiunea a fost relansată în 2017 de liderul partidului conservator Dreptate și Justiție (PiS), Jaroslaw Kaczynski. Varșovia pregătește un nou raport, mult mai amplu decât acela redactat în 1947, care evoca suma echivalentă actualilor 850 de miliarde de dolari americani, potrivit deputatului PiS Arkadiusz Mularczyk.
”Germania nu a reflectat la trecutul său”
”Atâția ani după încheierea războiului, Germania nu a reflectat la trecutul său, preocupându-se mai mult să protejeze stabilitatea bugetului decât să respecte regulile democratice ale statului de drept și să respecte drepturile omului”, a declarat pentru agenția France Presse Mularczyk, care prezidează o comisie parlamentară însărcinată cu estimarea indemnizațiilor care ar trebui plătite. Potrivit lui, Polonia a fost victima ”discriminării”.
Berlin: ”Chestiunea e închisă”
Berlinul își recunoaște responsabilitate pentru atrocitățile războiului dar respinge noile solicitări de reparații de război, fie că ele vin de la Polonia, fie de la Grecia. ”Poziția Guvernului german rămâne neschimbată, chestiunea reparațiilor germane este și juridic și politic închisă”, a afirmat un purtător de cuvânt al Guvernului german.
Acordul din 1953
Potrivit Germaniei, Polonia a renunțat în 1953 la reparațiile de război din partea Germaniei de Est. Iar chestiunea a fost reglată definitiv odată cu Tratatul ”2+4” între cele două state germane și cei patru învingători – Statele Unite, URSS, Marea Britanie și Franța.
Semnarea sa în septembrie 1990 a deschis calea către reunificarea germană. Dar conservatorii polonezi contestă acordul din 1953, încheiat în perioada comunistă. Și, temându-se probabil de o dezbatere juridică complexă, preferă să insiste pe ”datoria morală” a germanilor.
Polonezii au păreri diferite în legătură cu acest subiect
Pentru Tadeusz Sierandt, martor al primelor bombardamente germane la Wielun, la 1 septembrie 1939, subiectul este închis de la decizia marilor puteri de a acorda Poloniei circa 100.000 km2 în nordul și vestul țării, în detrimentul Germaniei, privând-o în același timp de 175.000 km2 de teren la est, în beneficiul Uniunii Sovietice.
„M-aș mulțumi cu aceste teritorii recuperate în 1945”, a spus bărbatul în vârstă de 88 de ani, pentru AFP.
Pe de altă parte, Tadeusz Olejnik, istoric de la Wielun, solicitarea de reparații rămâne justificată moral.
Reabilitarea Wehrmacht-ului
Pentru clasa politică germană lucrurile sunt clare, dosarul reparațiilor de război este închis. Dar despre o eventuală reabilitare a Wehrmacht-ului, solicitată de liderii unei extreme drepte în plin avânt în estul țării, s-ar putea să fie loc de discuții. Președintele partidului Alternativa pentru Germania (AfD), Alexander Gauland, a lansat în septembrie 2017, în plină campanie electorală națională, ideea că țara sa ar putea fi mândră de faptele soldaților germani în timpul celor două Războaie Mondiale.
Aceste declarații au suscitat furia restului eșichierului politic german, atât la stânga, cât și la dreapta.
Aceste condamnări unanime nu au împiedicat alegerea, la 24 septembrie 2017, a 94 de deputați AfD. O premieră.
”Cum chestiunea reparațiilor nu a fost reglată, se ajunge la relativizarea rolului jucat de germani în Cel de-al Doilea Război Mondial”, a comentat Mularczyk.
Și ofensiva sovietică?
În 1939, Polonia a fost atacată și de URSS-ul lui Stalin. Totuși, ”partea poloneză nu ridică actualmente chestiunea despăgubirilor de război din partea Rusiei”, a declarat pentru France Presse ministrul polonez al Afacerilor Externe.