Pe 5 noiembrie ajunge la Podul lui Traian, a doua zi la Izvoare, unde una dintre corăbii a eșuat, rămânând pe loc două zile până ce a fost degajată cu ajutorul a peste 80 de oameni.
Pe 1 decembrie e la Calafat, pe 5 ajunge la Orlea, Celei și Islaz „aproape de gura Oltului, unde se afla un depozit de sare și un mal foarte potrivit pentru debarcare. La Zimnicea se făcea negoț însemnat de sare, și de unde mărfurile importante în țară erau duse la București pe prețul foarte modest de 16 până la 20 de parale”.
7-9 decembrie, Giurgiu, oraș mai mare decât Rusciuc, aici se vindeau toate produsele din Muntenia și Moldova.
Bandiții de Dunăre
13 decembrie. Hârșova, cetate. Râul Saltava în Muntenia; aceste părți erau foarte nesigure din cauza cetelor de bandiți care prădau de multe ori corăbii, omorând negustorii.
14 decembrie. În fața orașului Brăila era o insulă unde se fierbea seu în bordeie. Se băgau vite întregi în cazane până carnea și oasele se făceau moi. Grăsimea topită care plutea deasupra se scotea și se vărsa în piei de vită cusute ca saci. Se transporta apoi prin Varna la Țarigrad. Orașul Brăila era destul de întins, foarte sărac însă, fiind compus numai din bordeie. Se observau trei sau patru minarete și câteva turburi de cetate.
17 decembrie. Gura Siretului și Galați.
Neamțul notează că nu era ușor să călătorești pe Dunăre. Era mare lipsă de piloți buni; nicio lucrare de regularizare sau dragaj; hărțile erau foarte inexacte; negustorii erau speculați de către piloții valahi și turci și de către autorități, iar cetele de hoți atacau corăbiile.
Probleme cu ienicerul
Pentru iernat, Jenne și-a oprit corăbiile, alături de alte șapte ale negustorului Delazia la Galați. Mărfurile au fost depozitate într-o magazie, el fiind găzduit, neexistând niciun han în oraș, în casa contelui Festetic, cel mai însemnat negustor din regiune.
La Galați a avut multe neajunsuri cu ienicerul care-l însoțise și cu marinarii lui din cauza pretenților lor exagerate.
„Galațiul era depozitul tuturor mărfurilor moldovenești și o localitatea însemnată din punct de vedere comercial. Pentru statul austriac ar fi mult de câștigat aici, dacă negustorii ar fi dispuși să facă o încercare. Pe Dunăre se transportă cu ușurință fel de fel de manufacturi până în Moldova și pe un preț mult mai redus pe cale de apă decât pe cea de uscat. Locuitorii din Moldova și Muntenia aduc aproape toate cele trebuincioase lor de la Lipsca și Bresalu, lucruri multe, deoarece nu sunt nici fabrici, nici meșteri în țară, nici măcar o fabrică de postav.
Negustorii sunt nevoiți să aducă mărfurile lor prin Ungaria și Ardeal, ceea ce vine foarte scump din cauza vămilor și a prețului ridicat al transportului”, consemna negustorul neamț.
