Ode pentru Ceaușescu en français
Printre acești jurnaliști se numără și Michel-Pierre Hamelet de la celebrul ziar de dreapta Le Figaro.
Articolele și cărțile publicate de Hamelet în anii 1970 și 1980 abundă în laude la adresa lui Nicolae Ceaușescu.
În lucrarea sa „Une presse sous influence”, Daniel Trinquet citează câteva dintre cele mai savuroase pasaje dedicate de Hamelet lui Ceaușescu. „Acest umanism pasionat al unui comunist din a doua generație mi se pare din ce în ce mai asemănător cu anunțul unei noi ere ”, scria Hamelet în 1971.
„Ideile, sugestiile președintelui Ceaușescu sunt îmbrățișate cu interes și cu entuziasm egal de români” (1984). „La fața locului, investigând fără nicio constrângere, realitatea contrazice manipulările anumitor mass-media franceze și afirmațiile disidenților mai mult sau mai puțin investiți de un canal de dezinformare pe care îl putem localiza foarte mult în Est” (1987).
Până și Scorniceștiul devine un tărâm mitic
Michel-Pierre Hamelet- limbă de catifea este pomenit, de altfel, și de istotricul Adrian Cioroianu în cartea sa „Ce Ceausescu qui hante les Roumains…”.
Analizând cartea lui Hamelet „Nicolae Ceausescu. Biografie si texte selectate”, publicata în 1971 atât în Franta, cât și la Editura Politică din București, Cioroianu descoperă că francezul nu ratează niciun prilej de a-l prezenta pe Ceaușescu drept un adevarat model. Ceaușescu nu numai că vine pe lume în 1918, an important în istoria României, dar se naște „în micul sat Scornicești… unde își au originea patru căpitani ai lui Mihai Viteazul, voievodul valah care a fost, în secolul XVI, marele eliberator și unificator al Țărilor Române“. de altfel, biografia continuă pe aceeși linie de la copilăria în care micul Nicolae se face remarcat prin calitățile de conducător și înfocata tinerețe revoluționară până la momentul în care își poate demonstra umanismul pasionat printr-un „contact personal şi permanent cu poporul”.
Ceaușescu îl face de rușine pe de Gaulle
„Măgulindu-şi personajul, francezul îl compară cu de Gaulle. Cu concluzia superiorităţii lui Ceauşescu: dacă preşedintele Franţei se-ntâlnea „uneori” cu poporul, românul o face curent. Ceauşescu merge prin ţară cel puţin o dată pe lună. Stereotipia programului a fost alt subiect de elogiu: Ceauşescu coboară din tren, avion sau maşină şi e întâmpinat cu pâine şi sare; viziteză uzine sau CAP-uri; după împrejurări, („cu experienţa sa de fost muncitor”) încearcă maşini sau cântăreşte spicul în palmă (ca tatăl său din Scorniceşti, fantazează biograful); discută apoi cu oamenii muncii, specialiştii şi activiştii locali. De la ora 6 sau 7 dimineaţa până seara târziu, algoritmul acesta se repetă de şapte-opt, cu cuvântările aferente. Hărnicia aceasta a ajuns un model şi în Capitală: trecătorii îşi potrivesc ceasurile la ora 8 când trage maşina lui Ceauşescu la scară”, notează și Lavinia Betea făcând haz de limba de catifea a urmașului lui Voltaire.
