Această grupare, alături de altele asemănătoare, ca Sportivii Vieții sau Creștinism Musculos, a atras un număr impresionant de sportivi profesioniști.
Vedete precum Andy Pettite de la New York Yankees au depus chiar Jurământul Sportivilor Vieții:
1. Voi face tot ce trebuie, chiar și atunci când nu este ușor.
2. Mă voi dărui numai acelei persoane speciale cu care mă căsătoresc pentru a-mi deveni partener de viață.
3. Voi respecta viața celorlalți, în special a celor nenăscuți și a bătrânilor.
4. Nu voi renunța și nu voi inventa scuze atunci când sufăr un eșec. Voi încerca din nou.
Frica de SIDA
„Noi existăm pentru a supraviețui într-o lume în care folosirea exagerată a sexului i-a afectat pe mulți dintre noi.
Noi nu vrem bolile, divorțurile și moartea să ne despartă de ceea ce dorim în viață”, proclamau Sportivii Vieții într-o vreme când SIDA speriase lumea.
În mod tradițional, antrenorii acestora considerau că activitatea sexuală submina performanțele sportivilor.
Teoria campionului abstinent este foarte veche și greu de demontat.
Castul Clay
Cassius Clay (foto), de exemplu, se chinuia să rămână cast cu șase săptămâni înaintea fiecărui meci.
„Atunci când nu ai parte de sex o vreme, devii rău și furios, ceea te transformă într-un luptător puternic”, explica legendarul boxer.
În cazul fotbalului, microbiștii din Peru au dat vina, pentru meciul pierdut de naționala lor în fața Poloniei cu 1-5, la Cupa Mondială din 1982, pe acei jucători care nu au respectat interdicția de a face sex în noaptea dinaintea partidei.
În 1966, jucătorii, care au câștigat prima și ultima cupă mondială pentru Anglia, au respectat cu sfințenie abstinența sexuală.
Revenind la Green, în timpul zilelor când avea meci, coechipierii îi trimiteau frecvent femei care să-l tenteze.
Green le răspundea citind calm Scripturile.
Tot Green suferea de sughiț cronic, în timpul carierei sale de NBA, care, normal, nu avea legătură cu abtinența.
Sughițul se oprea doar atunci când Green alerga.
