Jupânițele cojocarilor Dedu şi Ciochină sunt lăsate fără caleașca nou-nouță de Domnița Ralu

 

În 1816, găsim, lucru pe atunci de necrezut, chiar două neveste de negustor plimbându-se în echipaj, scrie Gheorghe Crutzescu în a sa „Podul Mogoșoaiei – Povestea unei străzi” publicată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”. Iar Crutzescu zice mai departe:

– „Măria Ta”, ziseră cojocarii, „un negustor din Viena ne-au trimis caleaşca cu caii, drept preţul a 10 pungi de bani ce ne era datori pe blănuri.

Noi, ce să facem, ne-am trimis jupâniţele pe pod cu caleaşca, doar s’o găsi vreun boier să-i placă şi s’o cumpere, că tare avem nevoie de bani”.

Vodă porunci atunci ispravnicului de curte să numere cojocarilor 10 pungi de bani – şi dărui caleaşca Doamnei!

Accidentul produs de vizitiul Lămotescului

Au fost sloboziţi negustorii şi bogasierii să-şi facă trăsuri de abia la 1822, când s’a suit Vodă Ghica pe Scaunul Ţării.

De mai mult timp însă stăpânirea avea atâtea neplăceri cu vizitii, care goneau pe străzile Bucureştilor tot astfel cum gonesc azi şoferii mânaţi de „nebunia vitesei”, încât, în 1804, la 15 Aprilie, Alexandru Ipsilanti se vede nevoit să scrie vel spătarului următoarele:

„Fiindcă din rău năravul şi netrebnicia vizitiilor care nu umblă încet pe uliţele Bucureştilor, ci aleargă cu butca şi carete şi căruţe într’atâta norod, s’au întâmplat în multe rânduri primejdii călcând oameni şi muieri, precum şi în trecutele zile s’au întâmplat un vizitiu al Lămotescului a da peste o femeie, de au călcat-o şi fărâmat-o, care pătimeşte şi acum, iată într’adins poruncim dumitale să aibi a da şi d-ta nizamla toţi vizitiii de obşte spre a se părăsi de acest rău nărav şi să aibă a umbla încet şi cu ferire, dându-se şi veste celor îmblători pe Pod de a nu se face călcare şi primejdie cuivaşi, că foarte se va pedepsi unul ca acela”.

Citește și Țiganii cu masalaua în spinare, primul iluminat stradal al Bucureștilor