Jupânițele cojocarilor Dedu şi Ciochină sunt lăsate fără caleașca nou-nouță de Domnița Ralu

 

În 1816, găsim, lucru pe atunci de necrezut, chiar două neveste de negustor plimbându-se în echipaj, scrie Gheorghe Crutzescu în a sa „Podul Mogoșoaiei – Povestea unei străzi” publicată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”. Iar Crutzescu zice mai departe:

Povestea este cunoscută, dar atât de frumoasă încât o mai dau şi eu odată:

În anul 1816, spune Papazoglu, într’o duminecă după prânz, Domniţa Ralu, fiica lui Vodă Caragea, şedea la fereastra Palatului domnesc – unde este azi Pasagiul Comedia – şi privea, aşa, pe Pod.

Deodată, zăreşte o caleaşcă nouă nouţă cu o pereche de telegari de toată frumuseţea, şi, în caleaşcă, două jupâniţe tinere, legate la cap cu testimene cu calemchiuri peste care aşezaseră, cum era moda pe atunci, un fesuleţ roşu cu ciucuri de mătase albastră, numit ceftecaic.

Dintr’o privire, vede Doamna că jupâniţele nu sunt de rang boieresc.

Bate în palme, dă poruncă, cât ai clipi din ochi baş-ciohodarul aleargă după caleaşcă, o opreşte şi o aduce în curtea Palatului.

Jupâniţele sunt date jos din caleaşcă şi cercetate pe loc: sunt nevestele a doi cojocari dintre cei mai bogaţi, Dedu şi Ciochină.

Din porunca Doamnei jupâniţele sunt date pe poartă afară, pe jos, aşa cum erau, în malotelele lor de catifea, în papucii lor de atlas şi sfătuite să alerge degrabă acasă să-şi vadă de copii. Iar caleaşca, cu cai cu tot, s’a trimis la grajdurile Domneşti.

A doua zi, Vodă porunci să-i aducă pe cojocari la curte. Bieţii oameni intrară, tremurând, dar n’avuseră timpul să îngenuncheze că începu Caragea să răcnească la ei:

„Ce sunteţi voi bre, baroni sau prinţi, că jupânesele voastre se plimbă în caleaşcă, în haine care au întrecut pe ale Doamnei!”.