Cel dintâi Domn în Ţara Românească care ia dijmă de la turmele de oi ale păstorilor ardeleni e Leon Vodă, la 1629.

Cătră aceiaş se adresează, în 20 Octomvrie 1658, din Oşorheiu, unde era pribeagă, Doamna Safta a lui Gheorghe Ştefan, ca pe păstorii de mascuri ai târgului Oşorheiu să-i lasă în pace şi să nu le iea a zecea din mascuri.

Hrisovul de mai sus al lui Vasile Lupu a fost întărit pe urmă dând în fiecare an cămăraşilor din Ocna poclonul sau „colacul” obişnuit, vedem că târgoveţii din Oşorheiu şi în Maiu 1725 îşi vărau „cirada” sau „ciurda de bucate’, vaci, cai în muntele Ocnei: Cheşches-Jiroş.

În 24 Maiu 1734 birăul din Ocna scrie celui din Oşorheiu, pentru muntele nostru care l-aţi păscut d-voastră cu ciurda până acum, de acum să şti dumneata că nu vi-1 mai dăm şi să nu vă suiţi ciurda acolo, căci acum ne trebue tot nouă, nu vom să-1 mai dăm”.

Peste aceasta dorinţă, Constantin Vodă Mavrocordat, în 5 Iulie, acel an, întărea şi pe mai departe dreptul de folosinţă al Oşorheienilor asupra muntelui numit mai sus.

Tot aceştia folosesc muntele şi la 1744, când dau „după obiceiu” trei caşi birăului din Ocna, ca şi la 1750.5 Nicolae Vodă Mavrocordat dă poruncă tuturor slujbaşilor săi, în 2 Sept. 1710, ca pe cei „12 păstori şi purtători de grijă a bucatelor” nobilului Ştefan Daniel din Ţara Ungurească, cari sunt streini şi vecini dumnisale, „să aveţi a le da foarte bună pace lor şi bucatelor dumnisale”, îi scuteşte de toate dările şi angăriile cari le dau ceialalţi locuitori ai Moldovei; caii lor de olac şi boii la pod vezi nime să nu le ia, şi să aibă voie a se hrăni pe locul acela carele îl va năimi stăpânul lor dela locuitorii ţerei şi a păşiuna bucatele „lui Ştefan Daniel, fără nici o oprelişte”.