Marele Zid, simbolul chinezilor, are peste 3.800 de mile de ziduri fortificate, construite pentru a proteja popoarele stabilite în Câmpia Chinei de Nord de invaziile triburilor nomade de călăreți din nord.
La 11 aprilie, al Divizia 6 japoneză a străpuns pasul Lengkou și a început să avanseze spre Qian’an, tăind liniile de aprovizionare ale unităților chineze care apărau pasurile vecine.
Unul câte unul, corpurile apărătoare au fost puse pe fugă, majoritatea suferind pierzând cam o tremie din soldați.
Până pe 20 mai, ultimele garnizoane chineze de pe Marele Zid au fost forțate să se retragă, lăsând drumul deschis către Beijing și Tianjin.
Cu toate acestea, negocierile de pace au început să se desfășoare la Shanghai în timpul luptelor, iar națiunile occidentale, temându-se pentru siguranța cetățenilor lor din Beijing, au presat guvernul japonez să preia controlul asupra armatei Kwantung.
Pe 22 mai, China a semnat armistițiul de la Tanggu, oprind luptele în în termenii dictați de japonezi.
Ca o condiție a armistițiului, așa-numita zonă demilitarizată a fost extinsă la șaizeci de mile sud de Marele Zid în care puteau intra doar trupele aliate japoneze.
Pe termen scurt, acțiunile defensive ale trupelor chineze neechipate de-a lungul Marelui Zid au dat Republicii China suficient timp pentru a preveni un atac asupra Beijingului.
Cu toate acestea, pierzând controlul asupra zidului în sine, câmpia nord-estică a Chinei a fost lăsată expusă atacului.
Când Japonia a relansat invazia Chinei în 1937 – cauzată de dispariția unui singur soldat japonez în așa-numitul incident de la Podul Marco Polo – Beijingul va cădea în doar două săptămâni, urmat de Shanghai și de capitala naționalistă Nanjing în patru luni.
Sursa AICI
