Spre sfârșitul verii lui 1945, înfrângerea Japoniei era clară. Marina și forțele aeriene ale Japoniei erau distruse. Blocada navală a Japoniei impusă de Aliați și bombardarea intensă a orașelor japoneze au lăsat țara și economia ei devastate.
La sfârșitul lui iunie, americanii au capturat Okinawa, o insulă mai mică, din care Aliații puteau lansa o invazie a principalelor insule din arhipelag.
Generalul american Douglas MacArthur a fost însărcinat cu invazia, care a primit numele de cod ”Operation Olympic”, și care era programată pentru noiembrie 1945, scrie history.com.
La 16 iulie, noua opțiune a devenit fezabilă când SUA au detonat în secret prima bombă atomică din lume în deșertul din New Mexico.
După 10 zile, Aliații au pregătit Declarația de la Potsdam, cerând predarea necondiționată a tuturor forțelor armate japoneze.
La 28 iulie, premierul japonez Kantaro Suzuki a răspuns că nu acordă nicio atenție ultimatumului Aliaților.
Președintele Harry Truman a ordonat punerea în aplicare a planului, și, la 6 august, bombardierul Enola Gay lansa bomba atomică asupra orașului japonez Hiroshima, ucigând circa 80.000 de oameni și rănind mortal alte mii.
După atacul de la Hiroshima, o parte din consiliul suprem de război al Japoniei se pronunța pentru acceptarea declarației de la Potsdam.
Deși s-a dovedit una dintre cele mai controversate decizii din război, folosirea armelor atomice de către SUA a fost și încă este considerată legitimă. Numai datorită lor s-a putut obține capitularea Japoniei, s-a spus.
Ideea a rămas unul dintre miturile de nezdruncinat ale războiului.
Japonezii căutau o soluție de ieșire din război și ar fi capitulat cel mai târziu la sfârșitul lui 1945.
Cercetătorii au concluzionat că nu era nevoie de bombardamentele nucleare și nici de o invazie pentru a le frânge voința japonezilor, pentru că Japonia era deja înfrântă, comentează slate.fr.
În ciuda unei convingeri vechi de circa 70 de ani, se pare că nu bombele au dus la capitularea Japoniei și nici nu au dus la sfârșitul războiului.
La 8 august, Consiliul Suprem a refuzat să se întrunească pentru a discuta despre devastarea Hiroshimei, pentru că nu o considera semnificativă.
Și chiar dacă în dimineața zilei de 9 august s-au reunit să ia în calcul pentru prima dată capitularea necondiționată, japonezii nu au făcut-o din cauza celei de-a doua bombe.
Membrii consiliului au aflat abia în orele târzii ale amiezii că și Nagasaki fusese distrus.
Singurul element care a forțat mâna japonezilor a fost invadarea Manciuriei de către URSS.
Cu asta, japonezii erau lipsiți de posibilitatea de a ajunge la o soluție diplomatică, după ce și-au pus încrederea în Stalin, că va putea media pentru ei o înțelegere cu restul Aliaților.
Din acel moment, japonezii și-au dat seama că nu mai aveau nicio șansă, iar însuși împăratul a îndemnat să se accepte capitularea necondiționată.
Bombardamentele nucleare au reprezentat de fapt primul schimb de focuri al ceea ce avea să fie Războiului Rece.
SURSA FOTO: World History Photos/Facebook
