Online

Istoricul de la CNSAS care va cerceta arhiva SIPA: ”Într-o ierarhie a vinovaţilor pentru represiunea politică, Justiţia s-ar găsi pe o treaptă mai înaltă decât Securitatea”

 Alecu Racoviceanu

Istoricul de la CNSAS care va cerceta arhiva SIPA: ”Într-o ierarhie a vinovaţilor pentru represiunea politică, Justiţia s-ar găsi pe o treaptă mai înaltă decât Securitatea”

Cercetătorul CNSAS Iuliu Crăcană a studiat relația dintre Justiție și Securitate în anii comunismului. El spune că arhivele Justiției sunt încă secrete, acest lucru împiedicând înțelegerea rolului procurorilor și judecătorilor în actele de poliție politică.

CNSAS va avea discuții cu Ministerul Justiției și cu SRI pentru a putea prelua și prelucra o parte din celebra arhivă SIPA, subiect de dispută și al unei comisii speciale de anchetă a Parlamentului în urma dezvăluirilor făcute în Evenimentul Zilei de Dan Andronic. În comunicatul CNSAS este dat și numele cercetătorului care va studia arhiva predată în urma înțelegerii dintre instituțiile enumerate mai sus, Iuliu Crăcană. Doctor în Istorie și doctorand la Drept, Crăcană a studiat deja relația servicii secrete – magistrați, dar numai până în anul 1958. Motivul pentru care cercetările sale s-au oprit aici este tulburător: Ministerul Justiției nu are arhive puse la dispoziția cercetătorilor pentru ultimii ani ai comunismului.

Trebuie făcută mențiunea că, dacă vor fi puse dosare la dispoziția CNSAS, metoda de lucru va fi ca și la alte fonduri de arhivă ajunse la Consiliu: deținătorul de arhive alege documentele ce se livrează pentru studiu și nu CNSAS întră în arhive și își alege ce dosare copiază. Cererea vine pe fondul deciziei Ministerului, statuată prin OUG, de a se constitui o comisie de analiză a arhivei SIPA.

Reproduc câteva afirmații ale lui Iuliu Crăcană publicate sub titlul: ”Drept și Justiție în România comunistă – Un conflict între două instituții represive: Securitatea și Procuratura”, publicat în 2013. Unele dintre ele sunt de o gravitate ieșită din comun: arhivele Justiției nu sunt accesibile nici măcar pentru cercetători, în unele cazuri fiind desecretizate parcă ”în batjocură”, cu documente de până în 1899!

Din acest punct toate afirmațiile îi aparțin istoricului Iuliu Crăcană.

 

 

Arhivele Justiției au rămas secrete

 

”În favoarea argumentaţiei noastre indicăm un moment în care un ofiţer de securitate a refuzat să participe la acţiuni represive ilegale, executate de ofiţerul de miliţie şi de procuror. În anul 1950 în judeţul Suceava, „secretarul judeţenei” ceruse

organelor represive ca, indiferent pe ce motive şi chiar dacă nu exista material probatoriu, să îi ridice pe cei trei chiaburi din satul Călineşti – Cuparencu şi să le confişte averea deoarece era necesară gospodăriei agricole colective. În acest caz

Securitatea nu a fost vârful de lance al operaţiunii abuzive. Lt. major Bacalu de la Securitate a refuzat să participe la asemenea acţiuni. În schimb, comandantul Miliţiei, lt. major Meci, şi procurorul de serviciu au executat operaţiunea şi i-au ridicat pe cei trei chiaburi.

În opinia noastră, dacă ar fi să facem o ierarhie a vinovaţilor pentru represiunea politică, Justiţia, ca sumă de instituţii, s-ar găsi pe o treaptă mai înaltă decât Securitatea, deşi ambele nu erau decât simple unelte utile pentru cucerirea şi păstrarea puterii, în mâna partidului unic. Simţim nevoia să îngroşăm această tuşă ca un răspuns la inegalitatea de abordare în istoriografia actuală. Putem observa că despre instituţia

Securităţii s-au scris sute de articole şi destule monografii, chiar dacă acestea nu acoperă toată perioada existenţei instituţiei sau toată problematica temei, în acest moment putând să reconstituim traseul profesional al fiecărui angajat mai semnificativ al acesteia. În prezent, avem analize serioase ale deciziilor care i-au schimbat structura, atribuţiile sau atitudinile, iar despre cumulul de instituţii care formează una dintre cele trei puteri fundamentale în orice tip de stat - puterea judecătorească - nu s-a scris aproape nimic.

Astăzi, avem acces la monografii despre oraşe şi sate, despre diverse instituţii ale statului, dar despre justiţie, încă nu.”

 

”Dinozaurii” din lumea judiciară

 

”Această inegalitate a abordării are mai multe cauze. O primă cauză ar fi dependenţa istoriei de sursele istoriografice. Dacă în privinţa fostei Securităţi, arhivele au fost deschise cu generozitate ca rezultat al voinţei politice, după 1989, Ministerul

Justiţiei nu şi-a îndeplinit obligaţia de a preda materialul documentar cu valoare istorică Arhivelor Naţionale ale României. În cadrul acestei instituţii pot fi studiate doar

materiale de interes istoric anterioare perioadei regimului comunist. Fondul Ministerul Justiţiei-Direcţia Judiciară poate fi consultat doar până în anul 1945, Fondul Ministerul

Justiţiei-Direcţia Personal doar până în anul 1899, Fondul Ministerul Justiţiei-Penale (nota bene) doar până în anul 1866, în timp ce fondurile altor ministere pot fi studiate şi pentru perioade mai recente. Din punct de vedere al surselor de documentare, este mult mai uşor de studiat Uniunea Artiştilor Plastici, care are un fond 1950-1973 sau Uniunea

Compozitorilor (1929-1960). O a doua cauză identificată de noi este evitarea programatică a oricărei evocări a trecutului în acest domeniu. Marea majoritate a celor care deţin funcţii de conducere în instituţiile judiciare şi în învăţământul juridic ori au lucrat şi înainte de 1989 în sistem, ori, şi este bine ştiut că justiţia este o castă, sunt descendenţii sau i-au avut profesori pe cei care s-au identificat cu justiţia comunistă. Tendinţa naturală a autorului unei sentinţe greşite, abuzive sau obediente este de a face uitate greşelile trecutului, manifestând reticenţă în faţa oricărei tendinţe de reevaluare a rolului său. Reticenţa este preluată şi de urmaşii lor la catedră.”

Foto: Răzvan Vălcăneanțu Evenimentul Zilei

 

 

Inapoi la articole
Citește în continuare pe EVZ Istoric