Certificatul de sănătate
Unele dintre primele exemple de astfel de pașapoarte au apărut imediat după ce Moartea Neagră a decimat populațiile din Africa, Asia și Europa. Deși certificatele au fost schimbate de-a lungul istoriei, componentele lor de bază au rămas aceleași încă din secolul al XV-lea.
În timpul pandemiei de ciumă bubonică, pașapoartele de sănătate nu au făcut altceva decât să sublinieze ideea că persoana nu a prezentat vreun simptom. Inițial scrise de mână, odată cu evoluția tiparului, certificatele de sănătate au devenit mai standardizate, informațiile fiind completate în formulare pre-tipărite.
Din păcate, aceste certificate nu au fost întotdeauna valabile, chiar dacă erau primite de la o persoană autorizată. Când Londra a fost lovită de ciumă în 1665, certificatele de sănătate au fost înmânate oricărui om care avea cunoștințe în acea zonă și care dorea să părăsească orașul.
Primele discuții privind dovada vaccinării au început în India, atât în ceea ce privește variola, cât și ciuma. După ce a fost dezvoltat un vaccin pentru ciumă în 1897, urmând să fie utilizat în India, locurile de pelerinaj au fost desemnate de autorități ca locuri unde era necesară dovada vaccinării.
Acest lucru a avut loc la scurt timp după ce a fost impusă legea privind vaccinarea obligatorie, care a fost adoptată în India în 1892 pentru a încuraja vaccinarea împotriva variolei. În scurt timp, certificatele de vaccinare împotriva variolei deveniseră necesare pentru îmbarcarea pe navă a celor care călătoreau în Marea Britanie sau Mecca din Asia de Sud.
Cartonașul galben
Certificatele de vaccinare împotriva variolei au fost emise în Danemarca în 1885 și în Imperiul Otoman până în 1903. Imediat au apărut și falsurile. În 1904, s-a raportat că a existat o creștere foarte mare a certificatelor falsificate.
Începând cu 1969, Organizația Mondială a Sănătății a emis cunoscutul „cartonaș galben” care era folosit pentru a arăta dovada vaccinării împotriva febrei galbene și a altor boli. Fără a avea o dovadă a vaccinării împotriva febrei galbene, țările au avut dreptul de a refuza intrarea oamenilor, așa cum era specificat în Regulamentul internațional de sănătate.
