Istoria mentalitatilor
Istoria mentalităţilor a uzat de metodele de lucru din psihologia socială, geografia umană, demografie, lexicologie, semantică. Nu generaţia a treia a Şcolii de la Annales a inventat ca subiect de cercetare mentalităţile, Febvre şi Bloch atrăseseră atenţia prin unele dintre lucrările lor asupra acestui tip de analiză. Cei doi vor dezvolta două intinerarii diferite în istoria mentalităţilor. Lucien Febvre a fost mai sensibil la problematica psihologică, a descris universul mental în care s-au format şi evoluat personalităţile (cazul lui Rabelais sau al Margaretei de Navara) a pledat pentru scrierea unei istorii a sentimentelor, a dragostei, a milei, a bucuriei, a morţii şi a fricii care să se integreze într-un studiu global de istorie a civilizaţiei.
March Bloch a ales o altă cale pentru a se apropia de studiul mentalităţilor, fără a neglija aportul psihologiei, aceea a sociologiei. În cartea despre puterea vindecătoare a regilor este preocupat de practicile colective, de simboluri, de reprezentările mentale non- conştiente ale diferitelor grupuri sociale.
Reapariţia mentalităţilor în sfera de interes a istoricilor în anii ’70 a transformat istoriografia franceză. Sumarele marilor reviste, chiar şi cele mai conservatoare, se schimbă, la fel şi subiectele tezelor de licenţă şi de doctorat. Teme încă neabordate, moartea, naşterea, sexualitatea, sărbătoarea, frica devin privilegiate şi numerele speciale ale revistelor din diferite domenii o demonstrează. Sursele pentru noua istorie a mentalităţilor devin nelimitate, orice putea fi folosit drept sursă, arta, literatura, muzica, statisticile şi chiar documentele politice emise în cancelarii.
Spre exemplu, Michel Vovelle sau Pierre Chaunu decid să analizeze testamentele pentru a descifra istoria mentalităţilor religioase. Noua istorie franceză a mentalităţilor cucereşte repede lumea istoriografică. Viaţa domeniului s-a dovedit a nu fi atât de lungă şi fericită pe cât părea, istoria mentalităţilor a fost trecută în anii ’90 cumva în rezervă de către specialişti rămânând un domeniu de studiu respectabil, dar lejer demodat. Ceea s-a reproşat istoriei mentalităţilor fusese punctat de J.Le Goff în studiul “Les mentalités. Une histoire ambigüe” publicat în volumul Faire de l’histoire, Paris, 1974 , încă în perioada de definire a domeniului. Se punea întrebarea dacă mentalităţile acoperă în adevăr o realitate ştiinţifică, dacă domeniul are coerenţă conceptuală, dacă epistemologic este operaţional. Dar tocmai aceste imprecizii erau considerate de autorul studiului elementele de atracţie ale domeniului.
