Create într-un atelier transilvănean al unui mare sculptor german, cele două crucifixe ar putea avea ca sursă de inspiraţie celebrul grup statuar Laocoon, aflat acum în muzeul Vaticanului, scrie clujcultural.ro, care citează publicaţia cluj.travel
Pierdute timp de aproape două secole, cele două opere de artă au fost redescoperite acum peste 300 de ani, când au ajuns în mâinile unui conducător militar şi al unuia civil ai Transilvaniei, care le-au donat celor două biserici, vieneză şi, respectiv, clujeană.
Ambele opere de artă împodobesc acum un altar lateral al lăcaşurilor de cult care le adăpostesc.
De la începutul secolului al XVI-lea
Povestea celor două crucifixe porneşte cândva la începutul secolului al XVI-lea, pe când Renaşterea începea să se simtă şi la nord de Alpi.
Potrivit unui articol al istoricului de artă clujean Nicolae Sabău, publicat în revista „Oraşul”, cele două sculpturi de lemn din perioada goticului târziu şi a Renaşterii timpurii sunt atribuite unui atelier transilvănean al sculptorului german Veit Stoss.
Acesta s-a aflat pasager în Transilvania între 1518 şi 1523, iar fiii săi au activat în primele trei decenii ale aceluiaşi secol la Sighişoara, Braşov şi Mediaş.
Într-unul dintre atelierele lui Stoss şi ale fiilor săi trebuie să îşi fi avut originea cele două sculpturi, apreciază exegeţii subiectului, citaţi de istoricul de artă clujean.
Inspirată de grupul statuar Laocoon
Autorul clujean Lukács József avansează în cartea „Povestea oraşului comoară” ipoteza că sculptura din Biserica Franciscanilor este inspirată de grupul statuar Laocoon, descoperit lângă Roma în 1506.
„Această ipoteză se bazează pe asemănarea izbitoare între capul lui Cristos şi cel al figurii principale din grupul statuar amintit”, notează Lukács în cartea sa.
Istoricul de artă Nicolae Sabău nu pomeneşte de această ipoteză, dar ea are sens, dacă este pusă în context cu viaţa lui Veit Stoss.
Astfel, sculptorul german a lucrat în perioada 1515-1520 pentru Rafael Torrigiani, un comerciant de mătase din Florenţa, pentru care a realizat şi o statuie a Sfântului Rochus, aflată acum într-o biserică din Florenţa.
Influența
Ca atare, mediul artistic italian, cel în care descoperirea lui Laocoon a creat o puternică impresie, nu putea să îi fie străin lui Stoss.
Se naşte astfel şi o cronologie plauzibilă: 1506 – descoperirea lui Lacoon, 1515-1520 – familiarizarea lui Stoss şi a meşterilor din atelierele sale cu grupul statuar şi circa 1520 – realizarea celor două crucifixe.
Această teorie rămâne însă de demonstrat.
Revenind la istoria certă a celor două crucifixe, Nicolae Sabău notează că acestea au fost redescoperite la Sibiu în 1699, an în care Transilvania se afla sub guvernarea militară a contelui austriac Rabutin de Bussy.
În împrejurări nu foarte clare, unul dintre crucifixe ajunge în proprietatea contelui austriac iar celălalt în proprietatea lui Sigismund Kornis, guvernator al Transilvaniei între 1713 şi 1731.
Donate
Cei doi conducători ai Transilvaniei vor dona crucifixele câte unei biserici, chiar în anii în care au trecut în nefiinţă.
Astfel, crucifixul lui Rabutin ajunge la Biserica „Sfânta Treime” din actuala Vienă (pe atunci era situată într-o localitate independentă, Alservorstadt, alipită capitalei austriece doar în 1850), iar crucifixul lui Kornis revine Bisericii Franciscane din Cluj în 1731.
Iată cum descrie Nicolae Sabău sculptura de la Cluj, şi, practic, şi pe cea de la Viena, asemănările dintre cele două opere de artă mergând până la similitudine: „Puterea, vigoarea corpului atletic cu toracele bombat, cu coapsele bine conturate şi braţele brăzdate de venele aparente, cu pagnusul ce-i învăluie mijlocul cu faldurile scurte şi înfoiate rânduite în formă de scoică, sunt în contrast evident cu expresia blândă şi împăcată a feţei. În ochii întredeschişi se mai citeşte o frântură din durerea pricinuită de nebănuitele cazne şi umilinţe la care a fost supus. Aceleaşi suferinţe i-au brăzdat o cută adâncă pe obrazul stâng. Gura este întredeschisă într-un zâmbet amar care corespunde mai degrabă unei suferinţe a spiritului decât unei dezamăgiri faţă de slăbiciunea trupească”.
Crucifixele de la Viena şi Cluj prezintă analogii cu crucifixul de piatră sculptat de Veit Stoss pentru biserica Sf. Maria din Cracovia şi sunt considerate printre lucrările de mare valoare artistică ale sculpturii gotice europene.
