I-am răspuns că lipsa unui spaţiu cu adevărat adecvat şi îndestulător ne-a impus să ne limităm la prezentarea doar a istoriei vechi a României, oprindu-ne la formarea poporului român şi a limbii române, că mai avem materiale şi pentru evul mediu, partea de istorie modernă şi contemporană, că ne vom intensifica eforturile şi vom face în scurt timp noi achiziţii etc., etc.”, consemnează mai departe Paul Șadurschi.
Petre Duminică nu glumea deloc. Dimpotrivă. Treaba trebuie făcută repede, i-a atras atenția directorului de muzeu.
„Stă o clădire frumoasă la discreţia câtorva funcţionari, pentru care se întreţine şi se încălzeşte un spaţiu prea mare… Toate astea costă… Şi ei ce fac? Fac noi cheltuieli!
Au schimbat pardoseala înlocuind mozaicul cu marmură la parter, nu mai pot de bine, în timp ce la Comitetul judeţean spaţiul este restrâns, clădirea a fost prost construită, tâmplăria s-a curbat şi când bate vântul se produce curent… Este frig, iar când plouă, curge apa prin tavan! Vă mutaţi imediat şi faceţi acolo muzeul! Dar repede!”, a fost ultimul cuvânt al lui Duminică.
„Iaca aşa, păşind pe nisipuri mişcătoare, obţinând uneori neînsemnate victorii, dar suferind şi înfrângeri, în decembrie 1977 aveam să marcăm un moment important în viaţa culturală a judeţului, inaugurând deschiderea Muzeului Judeţean de istorie în actualul său local”, a lăsat mărturie Paul Șadurschi.
Sursa: botosaneanul.ro
