Ioanichie ridică o bijuterie de biserică în hanul său pe vremea lui Vodă Mavrocordat

 

În incinta hanului său cu două etaje, care era situat în actualul Centru Vechi al Bucureștilor, arhimandritul Ioanichie a construit o biserică, zidind o mănăstire, ce era susţinută economic de către han.

Biserica Stravropoleos a fost ridicată în 1724, pe timpul celei de-a doua domnii în Ţara Românească a lui Nicolae Mavrocordat (1719-1730).

Din construcţia iniţială a incintei mănăstirii şi hanului s-a păstrat numai biserica, una dintre cele mai reprezentative ctitorii post brâncoveneşti. Celelalte clădiri sunt rezultatul unui vast proiect de restaurare şi construcţie început în 1897, după planurile arhitectului Ion Mincu.

Deşi de dimensiuni reduse, biserica are monumentalitate, fiind un spaţiu arhitectural specific tradiţiei bizantine.

Prin decoraţia sculptată şi prin motivele ornamentale, exprimă deopotrivă o sensibilitate barocă şi un gust oriental. Pictura interioară impresionează prin amploarea şi prin concentrarea programului iconografic.

Pictura exterioară şi turla au fost refăcute la începutul secolului al XX-lea şi se armonizează cu decoraţia în piatră care a înlocuit vechile stucaturi.

În naosul bisericii, într-o racliţă, se află părticele din moaştele unor sfinţi cinstiţi în Biserica Răsăriteană, între care: Sfântul Apostol Andrei, Sfântul Apostol Petru, Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Sfântul Mucenic Pantelimon.

În secolul al XIX-lea, biserica a preluat hramul unui paraclis din incintă, Sfântul Haralambie, iar în 2008, la redeschiderea Mănăstirii Stavropoleos, PF Părinte Patriarh Daniel a dat un nou hram, Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful.

După 20 de ani de restaurare şi reamenajare, biserica Stavropoleos a fost resfinţită de praznicul Sfintei Treimi, în 4 iunie 2012.

În incinta mănăstirii au fost amenajate o bibliotecă şi o colecţie de obiecte vechi bisericeşti.

Această colecţie include icoane, obiecte de cult, piese de artă decorativă şi fragmente de frescă recuperate de la bisericile demolate în timpul regimului comunist.

Din colecţie fac parte icoane împărăteşti, pe lemn sau pe sticlă, dar şi obiecte care au aparţinut mănăstirii înainte de secularizare: cădelniţa dăruită de Ioanichie al Stavropolei la 1734, candela de la 1788, Evanghelia cu inscripţia datând din 1735, icoana cu Iisus – Pomul vieţii – dăruită de Ioanichie la 1738.

De asemenea, în colecţie se regăsesc un jilţ domnesc cu stema boierilor Mavrocordaţi, un sfeşnic brâncovenesc.

Biblioteca amenajată în incintă conţine numeroase volume de teologie, artă şi istorie – un important fond de scrieri biblice, liturgice, istorice, pastorale; dicţionare şi manuale de limbi clasice, studii despre arta bizantină şi icoana ortodoxă, despre istoria şi civilizaţia românească a secolului al XVIII-lea, despre cultura medievală europeană; un fond de carte veche, manuscrise şi tipărituri în limbile română, greacă şi slavonă; peste 80 de manuscrise şi 400 de tipărituri, cărţi de cult sau manuscrise muzicale (unele din secolul al XVII-lea sau al XVIII-lea, folosite şi în prezent pentru studii comparative).

Din vechea zestre a Mănăstirii Stavropoleos s-au păstrat numeroase cărţi de cult cărora li s-au adăugat donaţii sau achiziţii făcute în timp pentru a completa fondul de carte veche – alcătuit din tipărituri româneşti, greceşti şi slavone şi câteva manuscrise.

 

Sursa: Agerpres