Acestea pot fi considerate drept primele imagini ale unui balon şi a unei paraşute publicate într-un text tipărit în limba română.
Arătând că „aflarea aerostatelor sau a baloanelor în 1783” a făcut „multă impresie, strălucire şi încântare, dară până acum nimic n-au produs în adevăr folositoriu”, articolul prezintă istoria lor şi principiul pe care se „reazimă teoria baloanelor”.
Astfel „Fraţii Montgofi, manufactori din Anonai, sunt cei întâi care au puso în lucrare [şi] îi făcură pentru acest sfârşit o învălitoare sferică ca a unui glob de 35 palme în diametru seau 110 palme în împrejurime, cuprinzând 22000 palme cubice.
Ea era de părete căptuşită cu hărtie şi trăgea 500 livre (funţi) în partea de jos iau lăsat o bortă supt care au ars paele … [intrând] în învelitoare „. aer încălzit”.
Arată apoi cele mai importante călătorii efectuate cu baloanele, inclusiv accidente.
Lui „Carol „. iau venit în minte a închide în o învălitoare uşoară un gaz adecă aer idrogen…. de 15 ori mai uşor de cât aerul atmospheric”. Pentru prepararea lui „mai întâi se pun ţurţuri de fer în poloboacii ce se înfundează după ce sau pus în trânsele acrime de potasă supţietă cu apă.
Apa se descompune, ocsigenul se unesce cu ferul şi idrogenul merge în balon prin ţevii”.
Tratează pe larg despre „paraşiută (cortel de coborât În aer), închipuită de Garnerin” care a sărit cu ea la 1802.
Dar „paraşiuta grămădea aerul de desuptul său carele scăpând cînd de la o margine cînd de la alta producea cumplite sgâlţieturi, care din norocire nau adus nici un resultat supărători.
De atuncea sau obişnuit a face în centrul paraşiutei ca un ogeac înalt de un metru, prin care aerul să poată [scăpa] fără a se supune împotrivirei, ci micşorărei repeziciunei coborârei”.
În final, articolul tratează pe larg despre fabricarea baloanelor de piele, din „peliţa intestinului (maţi/e sau măruntaele) drept al boului”, iar ca dimensiuni „Un balon de trei palme în diametru nu trage fiind peste tot lustruit decât doă unţii, iar dacă este umplut cu idrogen poate avea o greutate de la 6 la 7 unţii”.
Gazul „idrogen” se obţine din „acrime de pucioasă (vitriol), doă părţi apă … şi puind în această amestecare şi fărămături de ţinc (un metal)”.
Almanahurile, publicaţii periodice cu caracter enciclopedic, având o largă circulaţie în toate provinciile româneşti, răspunzând dorinţelor publicului lor cititor, se implică şi ele în difuzarea cunoştinţelor şi infirmaţiilor cu subiect aeronautic.
Îl putem menţiona în acest sens pe Mihail Kogălniceanu care publică în Almanaculul pe 1842 un articol întitulat: „Cercări făcute de om, spre a zbura în aer cu aripi”.
