Într-aceea Mihai-Vodă, ridicându-și tabăra de la Sibiu, înaintă cu încetul spre Alba-Iulia.
Prin toate orașele prin care trecu prin cale, locuitorii alergau înainte-i cu daruri, trăgând puști în semn de veselie și primindu-l cu mare dragoste și entuziasm.
Apropiindu-se de Alba, locuitorii orașului şi ai judeţului îl întâmpinară, cale de o leghe înainte, cu multă cinste şi daruri.
În capul lor era episcopul catolic Dimitrie Napras, încongiurat de tot clerul său.
El felicită în numele poporului pe domn de sosirea sa, urându-i tot felul de fericiri, o domnie vecincă asupra ţării Ardealului, ce el dobândise cu sabia, o viaţă îndelungată şi izbânzi multe, care să se adaoage unele peste altele.
O podoabă neauzită
În aceeași zi , luni, 1 noemvrie, Mihai-Vodă intră cu mare pompă în capitala Ardealului.
Dorința ce adesea avea de-a face cu întipărire asupra popoarelor printr-o strălucită priveliște, adăogindu-se la vesela îmbătare a unei izbânzi de atâta vreme dorită, făcu pe Mihai de puse în această intrare triumfală o podoabă neauzită în părțile noastre.
Intrarea s-a făcut prin poarta Sfântului George.
De la această poartă până la Palatul Domnesc, stau înşiraţi ostaşii de ambele părţi ale căii, în mai multe rânduri, în dosul cărora se grămădise mii de mii de popor.
Înainte venea episcopul şi clerul său, isnafurile (corporaţiile) oraşului, apoi o bandă de muzică ce se compunea din opt trâmbiţe, care cu multă armonie modula sonurile lor, de atâtea tobe de oţel pe obiceiul turcesc, de un bun număr de flaute şi fluiere.
În urma acestei orchestre, venea Mihai, călare pe un măreţ cal alb.
Opt copii de casă, învestiţi cu o mare eleganţă, încongiurau calul Domnului.
Calpac unguresc
Înaintea lui opt seizi duceau de frâu opt cai acoperiţi cu şele preţioase, lucrate cu aur şi argint şi împodobiţi cu pene mari.
Mihai purta pe cap un calpac unguresc împodobit cu o egretă neagră de pene de erodiu legate cu o copcă de aur; o manta lungă, albă, de mătase ţesută cu fir, având pe lături ţesuţi vulturi de fir; tuncă albă de aceeaşi materie; lungi ciorapi de mătase albi, garnisiţi cu pietre scumpe şi botine de saftin galben, de brâu atârna o pală de Taban împodobită cu aur şi rubine.
O ceată de zece lăutari ţigani urma îndată după domn, cântând cîntece naţionale.
Apoi venea o mulţime de boieri şi ofiţeri străluciţi, toţi călări şi o număroasă trupă de soldaţi.
Astfel, în mijlocul concertului trâmbiţelor, tobelor şi altor instrumente, la sunetul clopotelor şi vuietul tunurilor, la care se unea strigătele de bucurie ale poporului, intra Mihai în capitala Ardealului şi trase la palatul domnesc.
Nobilul ungur
În cale, până nu a ajunge la acest palat, Mihai, spun, că se îndreptă către un nobil ungur, Ștefan Bodoni, ce căzuse prins în bătălia de la Sibiu și-l întrebă unde ar fi bine să tragă.
Fără îndoială, zise Bodoni, în palatul prințului Andrei, la care vorbe Mihai răspunse:
Ce, nu sunt eu încă biruitor?
Mirându-se că încă se da numele lui Andrei unui palat, care era acum cu drept cuvânt al său.
Toată ostăşimea se împărţi în linişte şi cu orânduială prin ospătării şi case publice fără a face o pagubă sau vătămare locuitorilor.
Nimeni n-ar fi îndrăznit a face vreun rău, ştiind pe strajnicul domnitor acolea.
Nicolae Iorga are cuvântul
„Ardealul intreg ii zacea la picioare. Prin porţi care s-au dărâmat de mult (n.a. portile Cetății medievale au fost dărâmate la ridicarea Cetății bastionare), un „valah” (n.a. Mihai Viteazul) intra în Balgradul crailor Ardealului (n.a Principii Ardealului), îmbrăcat în hainele lor de paradă şi aducând dupa el oștile românești “, consemna Nicolae Iorga.
Mihai Viteazul, într-o scrisoare trimisă împaratului Rudolf al II-lea, scria:
„Astfel la 1 noiembrie 1599, Ziua tuturor sfinților, am luat în stăpânire victorios Alba, resedința principilor Transilvaniei.“
