În 1834 Alex. Ghica trimise înadins pe fratele său, pe Mihail Ghica ministrul de interne, la Cerneţi, reşedinţa de atunci a Isprăvniciei, ca să-i raporteze asupra stadiului în care se afla Severinul şi asupra motivelor pentru care nu se întemeia acest oraş căruia i se destinase ca loc de aşezare Câmpia Severinului încă din 1833 prin cumpărarea de către stat a moşiilor cărora aparţinuse.
Interesele boierimii locale
Mihail Ghica veni şi văzu, şi află motivele: „rezistenţa Cernăţenilor”, ne spun documentele timpului.
În fapt glăsuiau împotrivă interesele foarte reale ale boerimii locale care se vedea atinsă greu prin mutarea scaunului Isprăvniciei la câţiva kilometri peste Topolniţa.
În 1837 vine la Cerneţi Alex. Ghica însuşi. El nu găseşte la Severin – în afară de Carantină (un spital primitiv), decât câteva cârciuiumi și un han ceva m ai răsărit, „Hanul Roşu” şi câteva sărăcăcioase locuinţe de nuiele ale unorr săteni veniți din sate, probabil hamali la punctul de oprire a vaselor, la Schela.
Şi situaţia aceasta nu se schimbă la 1840. La 1842 sporeşte doar cu o biserică, cea dintâi în Severin.
Oficiul domnesc
Printr-un „oficiu” domnesc din 1840 Severinul este trecut în rândul oraşelor de port, cu regim special. În urm a acestei înalte hotărâri se acorda dreptul de stabilire în noul oraş a străinilor.
Prin aceştia oraşul ia fiinţă, aşa fel încât peste zece ani, în1851, când Barbu Ştirbei vine să-l viziteze, el era deja întemeiat avea peste 200 de case şi e declarat „municipiu”, oraş cu drept de a-şi alege consiliul com unal.
În acelaşi an Agenţia vapoarelor austriece este strămutată dela Schela, aci. Severinul prin urmare «vine în fapt un port şi cu aceasta se încheie putem spune partea întâia – faza de închegare a oraşului modern pe care-1 gândise Kisselef şi-l ceruseră imperios împrejurările.
Este interesant de consemnat ieşirea pe care, conştient de menirea unui oraş la Dunăre, o are Barbu Ş tirbei când i se prezintă o delegaţie din Cerneţi care să-i ceară reîntoarcerea capitalei judeţului, ce se stabilise în Severin încă dela 1840, în târgul lor.
Foarte aspru în ton, ne spune un martor al incidentului, el le ră spunde: „Îmi pare rău că nu se găseşte între d-tră niciunul care să nu aibă vederi aşa de scurte să nu prevadă viitorul Severinului. Să ştiţi hotărât, că în loc de a vă da iarăşi capitala la Cerneţi voi face tot ce se va putea pentru înflorirea Severinului.
Iar doi ani după aceea, la 1853 când Ştirbei revine şi este întâmpinat de altă delegaţie, care pocăită cere locuri în oraş pentru cei cei din Cerneţi, le spune aspru : „Ar trebui să vă las să muriţi de friguri in mlaştinile Cerneţului, acolo unde v-a băgat frica de Pasvantoglu. Aţi fost îndărătnici. Vă cunosc! Dar am să mai fac o încercare”.
În chipul acesta dânduli-se celor din Cerneţi, după 1853, putinţa să cumpere locuri în Câmpia Severinului, oraşul creşte în plan spre răsărit. Construcţiile în schimb întârzie încă, până la 1864.
Dela 1864 înainte oraşul creşte în mod constant. Linia evoluţiei lui este necontenit în urcare. La 1883 Severinul are deja o populație care să-l ridice printre centrele urbane de mijloc ale Regatului.
Pe un spaţiu de 200 hectare este masată o lume care trece de 13.000 de suflete.
Sunt şase biserici acum a în Severin — trei ortodoxe, una catolică, una protestantă şi o sinagogă. Această organizare a cultului în oraşul pe care s-au îndărătnicit a nu-l voi Cernăţenii arată clar compoziţiaetnică a populaţiei lui.
