Intelectualul care a sfârșit tragic încercând să scape Roma de tiranie
Neimplicat în asasinarea lui Caesar din Senat la 15 martie a. Chr, cu toate că Brutus, după ce îi înfipsese pumnalul în spate marelui om de stat roman, îi strigase numele filosofului, a participat mai apoi la evoluția politică a Romei, susținând cauza republicii împotriva tendințelor autocratice. Pentru aceasta, a încercat să obțină din partea Senatului o condamnare a lui Marcus Antonius, consul la acea dată, ca inamic public.
Deși discursurile sale, celebrele ,,Filipice”, rostite între 2 septembrie 44 și 21 aprilie 43 a. Chr, prin care încerca să convingă auditoriul de caracterul despotic al lui Antonius și de pericolul pe care îl reprezenta pentru republică, și-au atins țelul, Marcus Antonius fiind declarat, la 26 aprilie, drept ,,hostis”, evoluția politicii a luat o turnură pe care filosoful nu o prevăzuse, acesta devenind unul dintre cei care urmau să fie înlăturați de noua putere. Lepidus și Antonius, foștii adversari lui Octavian, improvizați acum în aliați, își regrupaseră forțele pentru a pune bazele celui de-al doilea triumvirat, la 11 noiembrie.
Interesant este că filosoful Cicero, conform lui Plutarh, l-a sprijinit pe Octavian, viitorul Augustus, sperând că nepotul adoptiv al lui Caesar îl va elimina pe Antonius. Deși un rafinat politician, ura neîmpăcată față de Marcus Antonius și încrederea nesăbuită acordată tânărului și avidului de putere Octavian l-au condus la moarte, căci filosoful nu a prevăzut alianța dintre rivali, care și-au împărțit puterea și zonele de influență. Plutarh menționează totuși, în ,,Viețile paralele” că Octavian a luptat ,,cu înverșunare să-l salveze pe Cicero, dar în a treia zi cedă și-l lăsă în voia sorții”. Octavian devenea astfel părtaș la asasinarea învățatului, care luptase împotriva monopolizării puterii și care îi acordase credit în fața Senatului. Scrierile antice vorbesc despre caracterul vindicativ al lui Antonius, care a ordonat asasinarea lui Cicero, acesta fiind ucis la 7 decembrie 43 a. Chr.
În ,,Filipica a II-a”, singura care nu a fost rostită public, dar care s-a păstrat până la noi, Cicero se arăta gata de sacrificiul suprem: ,,Mi-aș da, cu multă plăcere, chiar viața, dacă prin moartea mea ar putea fi restabilită libertatea Romei”. Cicero a făcut acest sacrificiu, plecându-și capul în fața asasinilor, dar Roma nu scăpat de tiranie.
