Pe vremea când conducea „Credința”, Sandu Tudor a fost implicat într-un mare scandal, care a dus la provocarea la duel a lui Petru Comarnescu de către Zaharia Stancu, despre care Evenimentul istoric a scris AICI.
O personalitate complexă
Marius Vasilescu consideră că „o cercetare atentă a presei interbelice şi a articolelor scrise de Sandu Tudor – pseudonimul lui Alexandru Teodorescu, viitorul monah Agaton şi, mai târziu, ieroschimonahul Daniil – ne dezvăluie o personalitate complexă, o conştiinţă vie, un om preocupat de soarta societăţii şi a lumii în care trăia, un bun român” (O realitate de om viu – prefaţă), am citat de pe marturisitorii.ro.
În editorialul din primul număr al ziarului „Credinţa” (1 2 dec. 1933), publicistul îşi afirmă imparţialitatea politică şi devoţiunea faţă de credinţă (aserţiune reluată şi mai târziu): „Ce este această barbarie de semne străine, cari au năvălit peste noi de la o vreme: cruci încârligate, cămăşi colorate, ciocane şi steaguri roşii sau alte ciudăţenii?
Nu le recunoaştem ale sufletului nostru. Simbol pentru noi poate fi o cruce de pe Evanghelia lui Neagoe Basarab sau cea a muceniciei lui Brâncoveanu Voievod” (Cuvânt).
Evocând adevăratele valori româneşti, arată că doar prin acestea se slujeşte patria.
Sunt reprobate, cu mare vervă pamfletară, într un limbaj nimicitor, politicianismul, minciuna, lenea, arivismul politic, demagogia, democraţia rău înţeleasă, dezbinarea, nihilismul.
În schimb, sunt elogiate monarhia, altruismul, omenia.
Sandu Tudor analizează cu atenţie viaţa publică, reacţionând adesea critic. Dezaprobă politicianismul, patriotismul de serviciu. Omul împlinit este omul virtuţilor creştine: „Omul care crede în biruinţa finală a adevărului asupra minciunei, a dragostei asupra urii, a curăţeniei asupra viciului, a luminii asupra întunericului, a vieţii asupra morţii este un stâlp al neamului, un adevărat patriot” (Şarpele depravării, p. 63).
„ Și-a continuat activitatea sa dușmănoasă”
Hotărârea lui Sandu Tudor de a se călugări era socotită de securiști, în rechizitoriul din 1958, ca un mijloc de a-și ascunde activitatea politică:
„Pentru a-și ascunde această activitate criminală, după 23 august 1944, inculpatul Teodorescu Alexandru s-a călugărit stabilindu-se la Mănăstirea Antim din București, unde și-a continuat activitatea sa dușmănoasă, stabilind legături cu o serie de elemente legionare, așa cum sunt: Braga Roman, Ghiuș Vasile Benedict, Anania Valeriu, precum și cu inculpatul Mironescu Alexandru și împreună au trecut la înființarea unei grupări intitulate „Rugul Aprins” în cadrul căreia să-și continue în mod organizat activitatea lor antidemocratică”.
Adevărata istorie a Rugului Aprins
Povestea Rugului Aprins începe în 1943 când armata română eliberează dintr-un lagăr din est pe Mitropolitul Nicolae al Kievului și pe duhovnicul său Ioan Culîghin.
Ajuns în țară, Mitropolitul Nicolae este găzduit de prietenul său din perioada studiilor, Patriarhul României Nicodim Munteanu alături de duhovnicul său Ioan Culîghin, care aduce cu el de la Kiev două cărți, Pelerinul rus, Sbornicul și o icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria.
Ioan Culîghin a început să vorbească despre rugăciunea inimii sau isihia în chilia sa de la Cernica . În 1944 este mutat într-o chilie a Mânăstirii Antim unde se întâlnește cu Sandu Tudor și încep să discute despre Taina Rugului Aprins și Rugăciunea inimii care în Rusia era foarte bine cunoscută printre călugări.
Cuvântările lui Ioan Culîghin erau traduse de un soldat din Basarabia, un anume Leonte. În scurt timp Mânăstirea este vizitată de mulți intelectuali teologi scriitori, filosofi, dar și studenți la diferite facultăți, toți cu un singur gând: să reziste comunismului prin rugăciune și trăire puternică în Duh.
„Ioan Străinul”
Ioan Culîghin devine pentru cei de la Antim „Ioan Străinul”, iar cei care sunt prezenți acolo pun bazele Organizației Rugul Aprins.
Cu bunăvoința Arhimandritului Antimului Vasile Vasilachi cei prezenți discută diverse teme: religie, filosofie, literatură, în Biblioteca Mânăstirii Antim. Întâlnirile au durat 3 ani (1945-1948) și au transformat Rugul Aprins într-un „vulcan mistic”, cum spunea Roman Braga.
Printre participanți se numărau nume mari ale intelectualității cum ar fi: Vasile Voiculescu, Dumitru Stăniloae, Mircea Vulcănescu, Alexandru Mironescu, Barbu Slătineanu, Arsenie Papacioc, Benedict Ghius, Adrian Făgeteanu, Sofian Boghiu, Roman Braga dar și studenți la teologie precum :Bartolomeu Anania, Andrei Scrima, George Văsii.
După intervenția Patriarhului Iustinian Marina grupului Rugul Aprins i s-au interzis întâlnirile la Mânăstirea Antim.
La Canal
În 1949, Sandu Tudor este arestat de Securitate și condamnat după o înscenare de proces, acuzat fiind de spionaj și înaltă trădare a Republicii Populare Române. Execută între 1949-1952 pedeapsa de muncă silnică la Canal-Dunăre-Marea Neagră.
După terminarea detenției Sandu Tudor se retrage la Mânăstirea Rarău unde devine în 1955 Ieroschimonahul Daniil de la Rarău.
La 14 iunie 1958 Sandu Tudor este arestat de Securitate. Din cei 4 ani de detenție politică a executat 2 ani cu lanțuri grele la picioare.
După ce l-au urmărit sistematic, pe data de 14 iunie 1958, Părintele Daniil Tudor este arestat.
Interogatoriul a fost lung și obositor, iar Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare îl va condamna pe 8 noiembrie 1958 „la 25 (douazecișicinci) ani temniță grea și 10 (zece) ani degradare civică pentru infracțiunea p.p. de ort.209, pct.l cp. cu art.31 cp. și art.58, pct.2-5 cp. îl mai condamnă la 15 (cincisprezece) ani detenție riguroasă pentru crimă p.p. de ort. 193/1 al. 4 cp.”
Sandu Tudor, născut pe 22 decembrie 1896 la București și mort la 17 noiembrie 1962 în Penitenciarul Aiud, este pseudonimul literar al lui Alexandru Teodorescu, gazetar, poet, monah din perioda interbelică, cunoscut și sub numele monahale de Monahul Agaton de la Mănăstirea Antim și Daniil de la Rarău.
Din 1948, când s-a călugărit, duhovnic i-a fost Ilie Cleopa.
