Inima Reginei Maria – Dilema Regelui Mihai. Testamentul în fața căruia trebuie să se rușineze orice român

 

Caseta de argint cu inima reginei Maria era depusă pe 3 noiembrie 20215 în Camera de Aur din Castelul Pelişor.

După 41 de ani, timp în care s-a aflat în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României (1974-2015), inima reginei Maria a fost aşezată în locul unde a bătut pentru ultima oară, la 18 iulie 1938.

Regele Mihai I s-a aflat, timp de mulţi ani, într-o puternică dilemă, între obligaţia morală de a respecta întocmai dorinţa bunicii sale şi obligaţia patriotică de a nu lăsa ca inima să odihnească altundeva decât în România, notează familiaregala.ro.

„În situaţia dată, în care Balcicul se află în afara teritoriului naţional, Majestatea Sa Regele a decis ca, pentru o perioadă nedeterminată, locul Inimii bunicii sale să fie Salonul de Aur, unde suverana şi-a găsit sfârşitul”, se arăta într-un comunicat al Casei Regale din 23 septembrie 2015.

Din 23 septembrie 2015, printr-o Hotărâre adoptată de Guvernul României, caseta de argint, în care se află inima reginei Maria, face parte din colecţia publică a Muzeului Naţional Peleş.

Guvernul a răspuns astfel solicitării Muzeului Peleş, cu ocazia împlinirii, în 2015, a 140 de ani de la naşterea reginei Maria (29 octombrie 1875). „Caseta, care este clasată în categoria juridică Tezaur, va trece din administrarea Muzeului Naţional de Istorie a României în administrarea Muzeului Naţional Peleş”, a informat Guvernul, cu acest prilej.

Testamentul pe care românii n-au fost în stare să-l respecte

Regina Maria şi-a întocmit testamentul, în 1933, pe când se afla la Balcic:

„Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină.

Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am, purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă o dată, chiar de dincolo de liniştea mormântului. […]

Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri.

Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceea care a păstrat flacăra vie, aceea care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre.

Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m-ai numit „Mama tuturor” şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceea care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol.

A venit mai târziu o vreme când m-aţi negat, dar aceasta este soarta tuturor mamelor, am primit aceasta, şi v-am iubit mai departe, cu toate că nu vă puteam ajuta aşa de mult ca în zilele când credeaţi în mine. Dar aceasta a fost uitată.

Atât timp cât am fost în mijlocul tău, încât mi se pare abia cu putinţă că trebuie să te părăsesc; totuşi, orice om ajunge la capătul drumului său.

Eu am ajuns la capătul drumului meu.