Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare.
Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărări le-am cunoscut pe toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită.
Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută. Am credinţa că v-am priceput: n-am judecat, am iubit…
[…] Am redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha Juvah a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât aş putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă şi aşezată la Stella Maris, biserica ce am clădit-o la marginea mării.
Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o.
În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea, încât, moartă chiar, aş dori, să mai poată veni la ea de-a lungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria.
Vreau să odihnesc acolo, în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea, eu nu vreau să fie un loc de jale, ci dimpotrivă, de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă.
[…] Rog pe copiii mei să nu uite niciodată că încrederea în Dumnezeu este o călăuză în fericire şi mângâiere în suferinţă. Îi rog să fie uniţi, să susţie ţara şi să se susţie între ei.
Îi mai rog să se supuie fără discordii ultimelor mele voinţe. Iubirea mea de Mamă pentru ei este aceeaşi şi dacă dispun de partea disponibilă numai în favoarea unuia din ei este numai pentru că este mai lipsit de nevoile vieţii.” („Regina Maria, ultima dorinţă”, Tatiana Niculescu, Editura Humanitas, 2018).
La Balcic
După moartea sa, regele Carol al II-lea, împreună cu fiul său, Mihai, au îndeplinit dorinţa testamentară a reginei Maria.
Inima Reginei a fost aşezată într-o casetă de argint de formă octogonală, iar aceasta a fost introdusă într-o casetă de bijuterii de argint aurit, gravată şi ornamentată cu pietre preţioase, primită cadou de nuntă în 1893.
De la Constanţa până la Balcic, unde caseta a fost depusă, cu toate onorurile, la Stella Maris, inima reginei a fost transportată cu nava, care îi purta numele – distrugătorul „Regina Maria” – aflată sub comanda căpitan comandorului Horia Măcellariu.
Cu aceeaşi navă, doi ani mai târziu, după Dictatul de la Viena, când România a pierdut Cadrilaterul, caseta cu inima reginei a fost adusă înapoi în ţară, de principesa Ileana, şi aşezată la Castelul Bran, într-o capelă ridicată în acest scop după modelul celei de la Balcic.
În 1968, regimul comunist a mutat caseta în casa de bani a muzeului Bran. În 1974, casetele au fost transferate, împreună cu alte bunuri culturale, în administrarea Muzeului Naţional de Istorie a României
