Incursiunea avarilor în Europa
Datorită expansiunii imperiului Han, au fost obligaţi să se îndrepte spre vest, în anul 558 trimiţând o ambasadă la Constantinopol, oferindu-şi serviciile în schimbul unor subvenţii anuale şi a unor teritorii pentru aşezare. Patru ani mai târziu, Bizanţul le oferea Pannonia Secunda, teritoriu pe care însă avarii l-au refuzat. În 567, în alianţă cu longobarzii, iau înfrânt pe gepizi, dar în anul următor foştii aliaţi se vor îndrepta precipitat spre Italia, trădați fiind de către avari. Aşezarea avarilor în Câmpia Pannonică a dus la izbucnirea conflictului cu Imperiul Bizantin, încheiat abia în 573, printr-o pace care stabilea subsidii în valoare de 80.000 de solidi pentru avari.
În 582, după un asediu care a durat trei ani şi pretinzând (în calitate de învingători ai gepizilor) că au dreptul la posesiunile acestora, avarii au ocupat oraşul Sirmium, care reprezenta cheia pătrunderii în întreg spațiul vest balcanic. Câţiva ani mai târziu, în 587, sub conducerea kaganului Baian, vor jefui Dobrogea, pentru ca în 626, alături de perşi, să participe la asediul Constantinopolului. Eşecul acestui dramatic asediu a dus treptat la declinul puterii lor, în secolul următor francii dându-le lovitura de graţie. Astfel, în 795-796 Carol cel Mare a organizat o serie de campanii împotriva lor, cu această ocazie distrugându-le şi „ringul”. Ultima menţiune a avarilor datează din anul 873, după aceasta ei dispărând din istorie.
La fel ca hunii, avarii au exercitat asupra teritoriului românesc o dominaţie de la distanţă
Tipul de dominaţie era de tip militar, bazat pe concentrarea puterii în mâna kaganului. Este atestată şi o elită militară, formată din şefii clanurilor. Avarii preferau pentru aşezare zonele joase, de pe malul râurilor. Populaţie nomadă, locuiau în iurte, deplasându-se încet în căutarea păşunilor.
Războinicii avari erau dependenţi de cai. De altfel, în istoriografia modernă există tendinţa tot mai accentuată a creditării avarilor cu introducerea scării de şa din fier în Europa. Armamentul avarilor consta dintr-o cămaşă de zale, formată din lamele metalice, coif, spadă cu lama dreaptă, fără gardă la mâner, lance şi teribilul arc compozit, cu o mare putere de penetrare. Totuşi, există şi câteva descoperiri care atestă prezenţa unor grupuri avare pe teritoriul României. Un centru al puterii avare ar putea fi identificat pe Mureşul mijlociu, între confluenţa acestuia cu Arieşul şi Târnava, databil în prima jumătate a secolului al VII-lea p.Chr., prin descoperirile de factură avară de la Teiuş, Cicău, Câmpia Turzii, Gâmbaş şi Aiud. Resursa principală pe care o controlează, ca și gepizii înaintea lor, este sarea, împreună rețelele sale de distribuție, de-a lungul Mureșului. În Banat, este înregistrat mormântul unui argintar la Felnac (Banat), cu 27 de tipare folosite la presarea unor garnituri de centură şi harnaşament. La Sânpetru German, Socodor (Arad), Peregu Mare (Arad), au fost descoperite morminte de călăreţi tipic avare, pentru ca la Corund, lângă Odorheiul Secuiesc, să fie descoperit un tezaur cu mii de monede de aur bizantine, databil în prima jumătate a secolului al VII-lea p.Chr.
