Incredibilele escrocherii din România ale cavalerului de industrie Carol von Lengyel

 

Într-un hotel de mâna-ntâi din Budapesta, s-a sinucis, de curând, un tânăr monden, elegantul Carol von Lengyel, în momentul când era să fie arestat. În biroul camerei s-a găsit un carnet cu notiţe, din care reiese, că sinucigaşul a fost un escroc international, anunța „Budapesti Hirlap” în toamna lui 1928.

Carol von Lengyel a fost o figură foarte cunoscută organelor noastre judiciare, întrucât a fost condamnat pentru escrocherie la cinci ani închisoare, în 1911, pe care i-a făcut la Ocnele Mari, unde, în compania puşcăriaşilor, a învătat perfect limba română.

Eliberat înainte de primul război mondial, a trecut graniţa în Ungaria, unde s-a dedat, în timpul marelui măcel, unor vaste escrocherii.

Printre altele, a devalizat „cassa” unei divizii din Tirol, sub masca unui general de administraţie.

Ca maior de artilerie, s-a căsătorit cu fiica unui general, după ce a răpit-o. Cununia, a fost oficiată de un… complice, care a jucat rolul preotului. Generalul, de voie, de nevoie, a dat zestrea şi, după trei zile, ia ginerele de unde nu-i.

Elveţia, Franţa, Germania şi Anglia i-au fost câmpii de activitate productivă şi pretutindeni juca rolul perfectului gentlemen.

În 1921, Lengyel reapare la Budapesta.

În uniforma unui căpitan de cavalerie, frecventează cele mai aristocratice cercuri, face parte din toate cluburile elegante şi dă lovitură după lovitură.

Într-o seară, după ce mâncă bine la restaurantul „Orfeum” (cel mai elegant local monden), voi să plătească nota, cu… o carte de vizită.

La refuzul chelnerului, de a primi astfel de monedă, cavalerul de industrie, îi lăsă câteva amintiri pe obraz, cu sabia.

Arestat, a fost condus la comenduire, i s-au controlat hârtiile şi când era să fie pus în libertate, constatându-se că ,,e-n regulă”, un ofiţer superior observă că falsul căpitan, purta pantaloni roşii, care de la revoluţia lui Be la Kuhn, erau strict interzişi ofiţerilor.

Controlându-i-se din nou hârtiile, s-a constatat că erau false şi elegantul ofiţer a fost condus cu tot ceremonialul la puşcărie, unde vreo opt luni s-a gândit că tot mai bine e să fii om cinstit decât pensionar forţat al statului.

Din nou în România

Eliberat, şi-a văzut câmpul de activitate redus, în urma fişei poliţieneşti, şi s-a refugiat în România, tară a cărei limbă o cunoștea din trecuta-i vilegiatură la Ocnele Mari.

La Craiova, se prezentă, într-o zi, în magazinul de odoare bisericeşti „Moldovanu” unde se dădu drept preşedintele comitetului eparhial dintr-o regiune bănăţeană.

Alese câteva odoare bisericeşti, din cele mai scumpe, de aur şi argint, le puse într-o valiză voluminoasă, rugă pe negustor să-i facă nota, şi-n ultimul moment se bătu cu palma peste frunte.

  • „Bine că mi-am adus aminte, d-le Moldovanu! Am nevoie şi de o garnitură completă de episcop, pe care voim s-o dăruim Înalt prea Sf. nostru episcop. Are exact măsura d-tale. Este tot atât de voluminos ca şi d-ta. Te-aş ruga să le încerci d-ta şi dacă, mi-o place, mi le împalchetezi”.

Ca să nu scape ocazia, negustorul îşi puse odăjdiile de episcop, tiara pe cap, şi, proptindu-se în toiagul sacerdotal, luă o poză marţială, voind să-şi impresioneze clientul.

Pe când Moldovanu se complăcea în noua lui postură, escrocul puse mâna pe geamantan şi o luă la fugă pe uşă, ţipând cât îl lua gura:

  • „Săriţi oameni buni!!! A înebunit Moldovanu!! Puneţi mâna pe el, că vrea să mă omoare”.

Moldovanu, care pornise în urmărirea escrocului, aşa cum era îmbrăcat, în hainele de episcop, fu prins de mulţimea atrasă de ţipetele lui Lengyel şi ţinut pe loc.

Dus la ospiciu, s-a constatat că era sănătos tun şi că a fost, pur şi simplu, victima cavalerului de industrie, care între timp dispăruse fără urmă.

Țeapa de 800.000 lei

Peste câteva săptămâni, Lengyel îşi face apariţia la Bucureşti, trage la hotel „Athene Palace”, trăieşte pe picior mare şi frecventează cele mai înalte cercuri, sub masca unui inginer italian.

Simulează un accident de automobil, despre care vorbesc toate ziarele şi toată lumea îl compătimeşte.

Cu braţul drept bandajat, intră într-o zi într-un mare magazin de bijuterii depe Calea Victoriei, alege giuvaericale în valoare de cca. 800.000 lei şi vrea să le plătească cu un cec asupra Băncii Naţionale.

Dar comerciantul, care auzise despre el şi-l credea unul din cei mai buni clienţi, se scuză foarte ceremonios şi-l rugă să-i facă achitarea în bani gheaţă.

  • „Foarte bine, amice! Dar cum sunt cu braţul rănit, te-aş ruga, să-mi faci o scrisoare către soţia mea, care se află la „Athene Palace”, să-mi trimită suma necesară”.

Foarte serviabil, patronul luă o hârtie de corespondenţă cu antetul magazinului şi scrise după dictatul clientului:

Scumpa mea soţie.

Te rog foarte mult, să-mi trimiţi prin şofeur. 800.000 lei de care am nevoie urgentă, pentru cumpărarea unor bijuterii pe care le găsesc foarte convenabile.

Bineînţeles că voi avea grijă să-ți iau şi ție ceva frumos din ele.

Soţul tău.

„Excelentul client” duse scrisoarea la maşina care-l aştepta afară, o predă şoferului cu o indicaţie verbală, pe care însă comerciantul n-o auzi, se înapoie în magazin, rugă pe patron să-i împacheteze giuvaericalele şi, când se va înapoia şoferul cu banii, să fie chemat de la „Capşa” unde se duce să ia o prăjitură.

Fericitul negustor, aşteptă mult şi bine, atât pe client cât şi pe şofer, căci nici unui din ei nu se înapoie.

Dar, când merse seara acasă, soţia sa îi ieşi înainte şi-l întrebă:

  • „Bine dragă, pe timpul ăsta de criză, mai bagi tu opt sute de mii de lei, în giuvaericale?”.

– „Cum? Ce vorbeşti?”.

– „Foarte simplu! A venit un şofer cu scrisoarea asta din partea ta şi i-am dat banii”.

Negustorul şi-a dat cu pumnii în cap. A avizat politia, dar, ca de obicei, cercetările au rămas infructoase.

Escrocul a şters-o de urgenţă peste graniţă, sub o mască de ocazie, cu produsul ultimei lovituri.

 

Sursa: Realitatea ilustrată din 3 noiembrie 1928