Azotatul de amoniu devine o armă geostrategică?
Rusia a anunțat că va opri exportul de azotat de amoniu timp de două luni. Compusul chimic este utilizat pe scară largă în industria agriculturii ca îngrășământ pentru a îmbunătăți randamentul culturilor de porumb, bumbac și grâu. Producția globală de azotat de amoniou este estimată la aproximativ 20 de milioane de tone pe an. Rusia este cel mai important producător de azotat de amoniu, furnizând 62% din cantitatea totală.
: „Interdicția de două luni privind exportul de nitrat de amoniu intră în vigoare din 2 februarie. Măsură este temporară.Volumul rămas poate fi exportat din 2 aprilie, când companiile rusești vor primi azotat de amoniu în volumul necesar, iar cererea pentru acesta pe piața internă va depăși valorile de vârf”, a declarat prim-vicepremierul rus Andrei Belousov.
Atac rusesc la nivelul de trai. După energie, acum se va scumpi și mâncarea
Publicația independentă Visegrad 24 a comentat anunțul autorităților ruse. „După ce iarna aceasta a redus oferta de gaze, acum este timpul pentru îngrășăminte. Așteptați-vă că prețurile alimentelor și energiei vor continua să crească”.
Costul în creștere al gazelor naturale a făcut deja ca prețul azotatului de amoniu să crească de peste cinci ori din octombrie 2020.
Acum, prețul global ar putea fsă crească și mai mult pe măsură ce se reduc livrările. Prețurile mai mari i-au forțat pe fermieri să reconsidere utilizarea îngrășămintelor cu azot, favorizând leguminoasele precum soia, care necesită mai puțin îngrășământ decât porumbul și grâul, scrie ziarul britanic Daily Express în ediția sa electronică.