Poliția a arestat un tânăr de o rară frumusețe, inteligenţă și nobleţe, care se prezenta sub numele oriental de prinț Kerim Sultanow.
Locuia într-un hotel de lux de pe Champs Elusees, lua parte la toate alergările de cai, la premierele Operei și se bucura de prietenia celor mai bogați industriași, financiari și a celor mai frumoase femei din Paris.
S-a dovedit că tânărul prinţ Kerim Sultan era un escroc internaţional, iar metodele de lucru atât de simple, că nimeni nu pricepe cum de au putut fi înșelați oameni de afaceri cu experienţă (ca să lăsam deoparte femeile, jefuite de avere, dar răsplătite cu iubire).
Citește și Carol al II-lea spăla vase la Paris
Ce vrajă purta în ochi, ce siguranţă în gesturi, tânărul escroc care putea prezenţta un carnet de cecuri falsificat, o cutie cu bijuterii false, documente ticluite, fără să fie bănuit?
De cele mai multe ori, nici nu i se da voie să prezinte vreun act sau vre un document: era crezut pe cuvânt.
În ziua arestării, o actriţă care împrumutase fermecătorului Sultanow 90.000 de franci, a venit să-i mai ofere 100.000 de franci, deşi i s-a spus că bijuteriile primite în dar de la „prinț” nu erau autentice.
Tovarăşii de la masa de joc. unde poliția l-a surprins pe Sultanow, n-au fost indignaţi de cutezanţa acestuia, ci de neruşinarea poliţiştilor, care le răpeau un tovarăș atât de încântător!…
Desigur că „prinţul Kerim Sultanow” va fi judecat si aruncat la închisoare, ca un borfaş de rând…
Ce eroare!…
Un personagiu cu astfel de însuşiri, trebuie eliberat numaidecât şi trimis în orice parte a lumii ca ministru plenipotențiar.