Cu doi înainte de marele cutremur din 1977, România fusese lovită de unele dintre cele mai grave inundaţii din istorie, fapt pentru care Nicolae Ceauşescu a decis să se ocupe de îndeaproape de gestionarea problemelor.
Neavând încredere totală în informările care veneau din teritoriu, preşedintele Republicii Socialiste România a făcut ocolul ţării pentru a se convinge de adevărata anvergură a dezastrului. În plus, Ceauşescu mai avea un obiectiv: recuperarea pagubelor până la sfârşitul anului, astfel încât cincinalul să nu fie pus în pericol.
A fost o perioadă intensă pentru toţi factorii de decizie din judeţele patriei, dar şi pentru aparatul de propagandă, care nu trebuia să rateze nicio mişcare a celui care era „întotdeauna în mijlocul poporului, la bine şi la greu”. Totuşi, aşa cum informează universulargesean.ro, „din gura tovarăşului nu s-a auzit un cuvânt de mângâiere pentru familiile victimelor, nici pentru agoniseala de-o viaţă luată de ape”. Datele oficiale arată că în vara anului 1975, în România au existat 49 morţi şi 12 dispăruţi din cauza inundaţiilor. Cifre foarte mici în comparaţie cu dimensiunea urgiei care se abătuse asupra românilor.
Cele mai afectate judeţe au fost Mureş, Buzău, Prahova, Vâlcea, Ilfov şi Argeş au fost, dar în perioada 3-16 iulie, presa centrală a cenzurat informaţiile despre victime şi pagube materiale. La polul opus, Ceauşescu avea rolul de catalizator „energiilor poporului“. Propaganda comunistă supralicita „exemplul personal” pe care acesta îl dădea în lupta cu vitregiile naturii.
Crizele de nervi ale lui Ceauşescu şi grâul din nămol
Unităţile Armatei, ale Miliţiei, ale Securităţii şi Gărzile Patriotice au primit consemn de „stare de alarmă”, iar românii au fost îndemnaţi să strângă recoltele de pe câmp. Nicolae Ceauşescu le-a cerut prim-secretarilor de partid să scurgă apa de pe câmpuri, să repare şoselele, căile ferate, legăturile telefonice şi liniile electrice în „spirit de disciplină, de răspundere.”
Pentru a ajuta la construirea digurilor, la securizarea stâlpilor de înaltă tensiune şi la alte activităţi specifice acelei situaţii de criză, au fost scoşi la muncă 33.500 deţinuţi din celulele în care îşi ispăşeau pedepsele. Ceauşescu era atât de pornit să minimalizeze efectele distrugătoare ale inundaţiilor încât la un moment dat le-a cerut unor ţărani să scoată grâul fir cu fir din nămol şi să-l pună la uscat.
Regularizarea cursurilor de ape, aplicată şi nu prea
Au fost zile de pomină pentru membrii CPEx, care au suportat cu stoicism crizele de nervi pe care Ceauşescu le avea în nenumăratele şedinţe de lucru întrerupte doar de deplasările sale prin judeţele patriei. De data aceasta, dictatorul avea toate motivele să fie roşu de furie. Strategia naţională creionată în 1971 şi care avea în prim-plan un vast program pentru regularizarea cursurilor de ape, protejarea fabricilor, a uzinelor şi a localităţilor din zonele expuse n-a fost pusă în aplicare chiar conform planului…
Aşa cum îi plăcea lui Ceauşescu să spună, hotărârile „nu s-au transpus integral în viaţă”, astfel că s-a luat o decizie radicală: Consiliul Naţional al Apelor (până atunci afiliat Ministerului Agriculturii) a trecut sub autoritatea Guvernului şi în responsabilitatea vice-prim-ministrului Emil Drăgănescu. Totuşi, n-au scăpat de critici specialişti, cărora preşedintele RSR le-a reproşat că au ridicat „slabe, subdimensionate, fără niciun studiu serios şi fără răspundere” pe Argeş, iar podurile erau prea joase.
Turul României inundate din elicopter
Convins că informările din teritoriu erau „puţin mai roze”, Ceauşescu s-a urcat în elicopterul prezidenţial şi a zburat deasupra judeţelor Ilfov, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Olt şi Teleorman. Când a ajuns în Argeş, judeţul pe care îl ştia atât de bine de pe vremea în care era ilegalist, Ceauşescu a renunţat la sacou şi a cules grâu alături de ţăranii din Boteni, una dintre cele mai afectate comune.
Au urmat vizitele de la Combinatul chimic din Râmnicu-Vâlcea şi Întreprinderea de aluminiu Slatina, iar în zilele următoare, elicopterul prezidenţial l-a purtat deasupra Transilvaniei, în Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Cluj, Alba, Sibiu. „În drum spre Rupea, Ceauşescu a făcut un popas la marginea unui lan de grâu, cerându-le ţăranilor să scoată «fir cu fir din nămol şi să-l pună la uscat»”, arată sursa citată.
„Într-adevăr, în 1975 şi 1976 au fost inundaţii mari, cred că cele mai mari din istoria României, iar eu îmi amintesc foarte bine măsurile care s-au luat atunci, pentru că eram pe atunci inginer-şef la CAP Mozăceni. A plouat neîncetat timp de câteva luni, iar apa a acoperit, practic, toate culturile agricole.
Alarmă falsă la barajul Vidraru
Tot atunci a fost dată şi o alarmă pentru barajul Vidraru, dar, din fericire, a fost una falsă, pentru că s-a dovedit că barajul a fost rezistent ş nu prezenta vreun pericol. De fapt, atunci râurile mici au făcut probleme, ca Bratia, Brătioara, Argeşelu… Ceauşescu a venit la noi în judeţ de cel puţin trei ori în acea perioadă pentru că era nevoie să se ia măsuri extreme, mai ales că Argeşul era printre judeţele cele mai afectate de inundaţii.
A fost mobilizată toată forţa de muncă pentru salvarea producţiei agricole. Au fost aduşi pe câmp elevi, muncitori din uzină şi de peste tot de pe unde s-a putut. Cu toţii au recoltat cerealele din apă cu secera şi s-au folosit atunci combine cu şenile, ca la orezării. Au fost mobilizate forţe puternice, au fost cheltuieli foarte mari, dar recolta a fost salvată. Mai depreciată calitativ, mai mică oarecum, cantitativ, dar a fost salvată”, a rememorat fostul senator Constantin Tămagă, pe atunci inginer-şef la CAP Mozăceni, conform universulargesean.ro.
