Adept al iluminismului german, a militat activ pentru luminarea neamului său.
Cronicarul Nicolae Stoica de Haţeg, istoriograf, traducător, s-a născut la 24 februarie 1751, la Mehadia, judeţul Caraş-Severin.
A urmat cursurile primare la Mehadia, continuându-şi studiile la Timişoara (1763-1769).
Limbile învăţate, mai ales sârba şi germana, îi asigură funcţia de tălmaci, fiind solicitat mult de autorităţile imperiale.
Cu ocazia vizitei împăratului Iosif al II-lea (foto) în Banat, tânărul Nicolae Stoica îi serveşte şi lui ca tălmaci.
Împăratul a ordonat colonelui Papilla să facă doi ofiţeri şi dintre români, unul fiind neapărat tânărul care i-a fost translator.
Văzând ce viitor îl aşteaptă, pentru că nu dorea să devină ofiţer Nicolae fuge la Timişoara, unde intră în slujba episcopului Vichentie Vidak, care la Sinodul din Carlovaţ a fost ales mitropolit.
Stoica rămâne în slujba mitropolitului şi cu acesta vizitează mănăstirile din Srem, Slavonia şi Banat.
În anul 1777 a fost numit învăţător în satul Corni şi tot în acelaşi an este hirotonosit diacon.
Aflând de răzmeriţa de la Vârşeţ a ţăranilor români şi sârbi şi a negustorilor din oraş din care episcopul Vârşeţului Vichentie Popovici abia a scăpat cu viaţa, Nicolae Stoica a mersla Vârşeţ.
Aici primeşte sarcina de la episcop să colinde satele cu o circulară a episcopului, în care se apela la ţărani pentru linişte.
Episcopul a fost plăcut impresionat de isprava lui Stoica şi l-a hirotonisit preot.
A predat ca învăţător şi a fost diacon la Cornea, fiind hirotonit preot spre finele anului 1777.
Între anii 1788-1789, a participat la războiul ruso-austro-turc, ca preot militar şi tălmaci.
În anul 1792, a fost numit protopop.
Dispunea de o bibliotecă voluminoasă, pentru perioada în care a trăit, fiind şi un difuzor de carte.
Între anii 1792-1833, a fost director al şcolilor naţionale ortodoxe româneşti şi sârbeşti din Banat.
În această calitate, a ridicat o biserică în Mehadia Băi şi a îndrumat activitatea şcolilor printr-o serie de circulare, inspecţii pe teren, alcătuirea de manuale şcolare, traduceri şi prelucrări etc.
A scris Cronica Banatului, care reprezintă o sursă bogată de date istorice pentru această regiune.
A cules cântece şi obiceiuri din zonă şi a publicat numeroase cărţi, inspirate din folclor.
A fost prezent la săpăturile edilitare de la Băile Herculane, strângând mostre arheologice şi monede antice pe care le-a păstrat cu grijă.
Pasionat de istorie, arheologie şi numismatică, a deschis la Mehadia un muzeu unde a adunat colecţii antice şi medievale descoperite în Banat.
A murit la 6 ianuarie 1833, la Mehadia.
