Aventurier, os domnesc și „Don Juan” al timpului său, și-a trecut printre cuceriri pe Griseldis Bathory, Caterina de Medici, Regina Margot, Haseki Safiye Sultan și Sultană Koprelli.
Imaginea vie a mărinimiei
Toți contemporanii europeni care l-au cunoscut pe Petru Cercel au fost impresionaţi de calităţile sale intelectuale.
Francesco Puggiella, legiuitor ṣi poet toscan, ne spune despre el că avea “o anume abilitate plină de graţie ṣi de dragoste, la care se adaugă o ȋnfăţiṣare binevoitoare că nu poţi judeca de unde primeṣti mai multă satisfacţie: din vorbirea sau din privirea lui cu care subjugă ca ṣi cu niṣte lanţuri ṣi strânge ȋn veṣnică supunere inima altora…El poartă imprimată, pe suverana sa frunte, imaginea vie a mărinimiei, din pieptul căruia ies comori ” (St. Guazzo, dialoghi piacevoli, p.22).
Despre impresia pe care o lasă Petru Cercel papei Sixtus al V-lea Sivori se spune: “Printre altele avu să spună Sfinţia Sa, vorbind cu unii cardinali, că a cunoscut mulţi oameni dar n-a găsit niciunul atăt de cunoscător al tuturor lucrurilor din lume ca Principele Valachiei” (Franco Sivorii, memorial, p. CCIII).
Gentilomul valah care a fermecat Europa
În lucrarea “Petru Dimitire Cercel — Gentilomul valah care a fermecat Europa”, autorul Cristian Mosneanu spune în cuvântul de început:
“Diferențiat față de oricare alt voievod muntean, întreaga existență a lui Petru Cercel se poate încadra ca fiind o călătorie continuă, atât în plan fizic cât și spiritual.
Nici un alt domn român nu și-a dus existența atât de nestatornic cum a făcut-o personajul nostru, străbătând aproape tot Imperiul Otoman (Anatolia și Rumelia), cât și întreaga Europă, intrând în contact cu iluștrii oameni ai vremurilor respective.
Călătoria și evoluția în plan spiritual izvorăsc la Petru Cercel dintr-o calitate morală cu iz confucianist: știa să dăruiască fără a cere nimic în schimb.
Când lucrul acesta este făcut într-un mod care nu poate fi considerat pământesc datorită harului vorbirii și a bunătății sufletești, apropierea oamenilor de el nu poate fi decât rezultatul acestui fapt, oameni care ajung să își dorească să stea în preajma lui și nu în ultimul rând să își dorească să îl răsplătească fie doar și pentru simplul fapt că au avut onoarea și norocul să cunoască un om atât de deosebit”.
Imnul
Poemul Imn către Dumnezeu, singura opera literară a lui Petru Cercel care a ajuns până la noi, a fost publicat, în italiană, în volumul lui Stephano Guazzo, Dialoghi piacevoli, Veneţia, 1586.
Iată-l în traducerea lui Alexandru Ciorănescu:
Stăpâne Domn pe-adânc şi pe văzduhuri,
Tu, ce-ai făcut pământ şi cer şi mare,
Pe om din lut şi nevăzute duhuri;
Tu, care din Fecioară întrupare
Ai vrut să iei, Părinte preaputernic,
Ca să-nviezi şi să ne dai iertare;
Tu, ce vărsându-Ţi sângele cucernic
Ai sfărâmat a iadului tărie
Şi l-ai legat pe diavolul nemernic;
Tu, ce-ai deschis a Ta împărăţie
Şi blând Te-arăţi şi milostiv cu mine,
Spre-a-mi face Raiul veşnică moşie;
Ascultă, Tată, ruga mea ce vine
La Tine arzătoare şi plecată,
Tu, ce-ai fost om ca să mă-nalţi la Tine.
Cum voi plăti, Stăpânul meu, vreodată
Atâtea bunuri mie hărăzite,
Şi ce-aş putea să-ţi juruiesc răsplată?
Mă-mbelşugaşi cu daruri nesfârşite,
Fiind nevrednic eu, şi cu-ndurare
M-ajuţi mereu, mă-ndrepţi din căi greşite.
Tu nu pui preţ pe-averi sau pe odoare,
Pe perle, nici pe pietre nestemate,
Căci tot ce e, e-al Tău, Stăpâne mare.
De Tine-au fost făcute-n lume toate,
Şi omul mârşav nici c-un pai subţire
Să se fălească-a fi al său nu poate.
Cu o bătaie d-aripi, cu-o privire
Chiverniseşti şi-ndrepţi orice făptură,
Şi cerul, şi tărâmul de sub fire.
Plăcute-astfel de jertfe nu-şi mai fură,
Alt dar decât o inimă curată
Şi închinată Ţie cu căldură,
Şi, toţi să te mărturisească, Tată,
Drept Domn al Israelului, cel care
L-a înecat pe Faraon odată.
Tu vrei doar faptă bună şi-nchinare
Şi toţi să Te slujim, căci ştii în minte
Şi-n inimă ce-ascunde fiecare.
E mică plata ce ne ceri, Părinte,
Şi n-o-mplinim pe toată cu dreptate,
Dar tot ne vei moşteni? ai slavei sfinte.
Prea multă dragoste şi bunătate
Arăţi spre noi, căci cu nesocotire
o preţuim, şi numai cu păcate
Răspundem la a Ta milostivire
Şi-al tău judeţ, cu care plin de fală
Călăuzeşti cu bine-ntreaga fire.
Cu multă neştiinţă şi greşală
Noi ne trudim să-ţi dăm în închinare
O inimă plecată cu sfială,
Dar, bieţi de noi, greşim fără-ncetare
În faţa Ta, puternice-mpărate,
Şi-ţi risipim averea-n desfătare.
Pân ce Ursitele neînduplecate
vor rupe-al anilor mei fir subţire,
Îmi iartă, Doamne, grelele păcate
Şi-atât de mare ai milostivire
Spre mine, sluga Ta cea vinovată,
Ca să trăiesc cu Tine-n nemurire.
Şi fă-mă, Doamne, vrednic de răsplată,
Nu-mi da pedeapsă după-a mele vine,
Ce trec măsura ce-ar fi fost iertată,
Greşit-am, Tată, milă ai de mine,
Aprinde-mi sufletul şi mă învaţă,
Şi fă să vin alăturea de Tine.
Tu, ce eşti cale, adevăr şi viaţă,
Ştiu că tot binele ce va să-mi vie
Mi-l va trimite sfânta Ta povaţă.
Ferice de voi fi şi-n bogăţie
De stare şi avere, dă-mi putere
Cu spaimă mare să ţi-o-nchin tot Ţie.
Iar caznă când avea-voi şi durere,
Să fiu ca Iov cu straşnică răbdare
Şi să-Ţi slujesc statornic îţi voi cere.
Orice ţi-e voia, Împărate mare,
Nespus de mult mă bucură şi-mi place,
De-ar fi spre bine sau pre grea-ncercare.
Mi-e gândul doar la slujba ce voi face
Măriei-Tale tot mereu, căci Ţie
Cel ce-Ţi slujeşte va trăi în pace
Şi va zbura la cer cu bucurie.
Domnitorul
Petru Cercel s-a născut în 1556 la București și a murit în aprilie 1590 în Rodos.
A fost domnul Țării Românești în perioada 29 august 1583 – 16 aprilie 1585.
Era fiul natural al domnului muntean Pătrașcu cel Bun.
Porecla sa, Cercel, venea de la cercelul pe care îl purta în ureche, după moda curții regale franceze, unde a stat un timp.
În intenția de a dobândi tronul tatălui său, al cărui moștenitor de drept (legitimo herede) se considera, a călătorit la Viena, în 1575, cu scopul de a apela la ajutorul împăratului Maximilian al II-lea.
După decesul împăratului Maximilian al II-lea (12 octombrie 1576) Petru Cercel a plecat din Austria în Italia, unde a petrecut o perioadă la Genova și apoi la Roma.
În 1579, Petru Cercel a ajuns la Paris, unde a găsit sprijin pentru a convinge puterea de la Istanbul de oportunitatea instalării lui pe tronul Țării Românești.
În 1581, viitorul voievod pleca din Paris spre Torino, trecând apoi prin Ferrara și Veneția, ajungând în final la Istanbul, unde a petrecut doi ani.
La 29 august 1583 a fost uns ca domn al Țării Românești.
În 1584 a mutat capitala Țării Românești de la Curtea de Argeș la Târgoviște.
Petru Cercel a reconstruit și amplificat Curtea Domnească din Târgoviște și a ctitorit monumentala Biserică Domnească.
