Este greu de spus cum arăta o poză de familie a Homo Sapiens. „Din fericire, genele au memorie”, zâmbește Raphaelle Chaix, antropogenetician la Muzeul Național francez de Istorie Naturală.
În 2005, în apropiere de orașul german Eulau, un mormânt vechi de 4.600 de ani, care găzduia un cuplu și doi copii, oferea prima dovadă a existenței unei structuri familiale tradiționale, scrie Science et Avenir.
Alte trei morminte au dezvăluit de asemenea că indivizii erau legați între ei prin cromozomul Y, transmis de tatăl lor.
Acest fenomen s-a înregistrat la mai multe situri funerare.
„S-ar părea deci că domina patrilocalitatea – adică femeile veneau să locuiască în tribul bărbatului”, conchide Raphaelle Chaix.
„Patrimoniul genetic al femeilor este mult mai răspândit din punct de vedere geografic”, confirmă Anne Augereau, arheolog la Institutul Național de Cercetări Arheologice.
O tendință confirmată de studiile raporturilor izotopice ale stronțiului. Această moleculă chimică furnizează informații despre mediul geologic în care s-a dezvoltat fiecare subiect, prin intermediul apei, plantelor și animalelor pe care le-a consumat.
„Există adesea mai multă concordanță între semnăturile chimice locală și individuală ale bărbaților, decât ale femeilor”, observă cercetătoarea. „Deci, acolo unde au petrecut copilăria, sunt îngropați mai mulți bărbați decât femei.”
Genele ne mai arată că vânătorii-culegători de acum 34.000 de ani nu alcătuiau mici clanuri marcate de endogamie.
„Dimpotrivă, indivizii par puțin înrudiți genetic”, observă Raphaelle Chaix. „Ar părea că patrilocalitatea și patriliniaritatea – faptul că filiația paternă primează – se aplicau în mezolitic (9.600 – 6.000 î.Hr. în Europa)”, spune Anne Augereau. „Însă nu dispunem decât de un eșantion de populație restrâns, pe o arie geografică limitată.”
Fără a lua în considerare că legăturile simbolice, precum adopția, nu lasă urme.
„Nu avem deocamdată decât o mică parte din puzzle”, spune Chaix, „însă ADN-ul ne va permite în curând să aflăm mai multe.”
