În prima și ultima sa vizită la Paris, Hitler și-a trecut mormântul lui Napoleon pe lista obiectivelor de vizitat.
„A fost cel mai grozav și mai frumos moment din viața mea”, a spus el la plecare.
Nu puțini au găsit asemănări între Hitler și Napoleon.
Printre multe alte coincidențe, amândoi au fost străini în țările pe care le-au condus (Napoleon era italian, Hitler, austriac); ambii au invadat Rusia în timp ce pregăteau invadarea Angliei; amândoi au cucerit orașul rusesc Vilna într-o zi de 24 iunie; amândoi aveau o memorie vizuală excepțională; ambii aveau sub 1,75 înălțime.
Ca un omagiu adus împăratului francez, Hitler a ordonat ca rămășițele pământești ale fiului lui Napoleon să fie aduse de la Viena la Paris, pentru a se odihni lângă cele ale tatălui.
Însă Hitler nu ar fi fost Hitler dacă se limita să caște gura la atracțiile turistice.
Cu aceeași ocazie, el a ordonat distrugerea a două monumente din Primul Război Mondial: unul, dedicat generalului Charles Mangin, erou de război francez, altul dedicat lui Edith Cavell, o infirmieră britanică împușcată de un pluton de execuție german pentru că a ajutat niște soldați aliați să fugă din Bruxelles-ul ocupat de germani.
Hitler ura orice evocare a înfrângerilor trecute ale germanilor.
Timp de luni întregi după vizita sa la Paris, Hitler își va exprima entuziasmul. Fusese atât de impresionat încât i-a cerut arhitectului și prietenului său Alfred Speer să refacă planurile pentru un program masiv de a construi noi edificii în Berlin.
Era o tentativă de a învinge Parisul, nu cu bombele, ci cu superioritatea și monumentalitatea arhitecturii.
„Nu-i așa că Parisul era frumos?”, îl întreba Hitler pe Speer. „Dar Berlinul trebuie să fie mult mai frumos. Când vom termina (lucrările) la Berlin, Parisul va fi doar o umbră.”
