Henric al VIII-lea a forţat relaţia biserică-stat, prin schimbări care excludeau puterea Papei şi i-au adus clerul sub control, acestea întărind poziţia coroanei şi obţinând averile mănăstirilor.
Averile confiscate ale bisericilor au fost cheltuite pe de o parte în organizarea de războaie, dar pe de altă parte au contribuit la întărirea puterii economice a aristocraţiei şi a altor familii.
Henric al VIII-lea s-a născut la Greenwich, la 28 iunie 1491, fiind al doilea fiu al lui Henric al VII-lea şi al Elizabetei de York.
După moartea fratelui său mai mare, Arthur, în 1502, Henric al VIII-lea îi urmează acestuia la tronul Angliei.
Divorțul refuzat de papă
În 1509, a fost încoronat rege al Angliei, căsătorindu-se cu văduva fratelui său, Ecaterina de Aragon, de origine spaniolă.
Refuzul Papei de a-i acorda divorţul, a dus la împărţirea bisericii catolice şi a pregătit scena pentru reformele engleze şi războaiele religioase care au durat câteva secole.
Cu ajutorul ministrului Thomas Cromwell, Henric s-a proclamat el însuşi, prin ‘actul de supremaţie’ (1535), conducătorul Bisericii Anglicane, dispunând totodată închiderea mănăstirilor şi sechestrarea averilor bisericeşti (1536-1539).
Pasiunile sale instabile şi dorinţa expresă de a obţine un moştenitor pentru tron, l-au împins către căsătoria sa cu şase femei: Ecaterina de Aragon (1509-1533), de care a divorţat; Anne Boleyn (1533-1536, condamnată la moarte pentru trădare), care i-a dăruit o fiică – Elisabeta I; Jane Seymour (1536-1537), care i-a dăruit un fiu, acesta devenind mai târziu Eduard al VI-lea; Anne Cleaves (ian.-iul.1540), de care a divorţat; Katharine Howard (1540-1542, condamnată la moarte pentru adulter) şi Catherine Parr (1543-1547), care i-a supravieţuit lui Henric.
Henric al VIII-lea a fost un conducător nemilos, dar strălucit, inteligent, cult şi autoritar, fiind unul dintre cei mai reprezentativi regi ai Renaşterii. A murit la 28 ianuarie 1547.
