Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Grecia, cu crucea în frunte, se ridică împotriva Sultanului
Articole online

Grecia, cu crucea în frunte, se ridică împotriva Sultanului

Pe 25 martie 1821, în Grecia, Arhiepiscopul de Patras dă semnalul revoltei împotriva ocupației otomane.

După prăbușirea imperiului bizantin și cucerirea Constantinopolului (1453) de către turci, grecii au învățat să trăiască sub autoritatea sultanului otoman.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, grecii liberali, sensibili la idealurile Revoluției Franceze, încep să viseze la libertate.

Declinul evident în care se afla imperiul otoman și faptul că insulele ioniene fuseseră ocupate de francezi în 1797 le dau curaj.

În cele din urmă, insurecția decisivă pornește din Peloponez (mai exact din Patras), un mare port situat în vestul peninsulei. Ea este declanșată de Arhiepiscopul Germanos.

Grecii încep să-i masacreze pe turcii din regiune. Turcii ripostează măcelărindu-i pe grecii din Istanbul. Urmează un război crunt. Cursul acestuia este mai întâi favorabil grecilor, care cuceresc Atena și mai multe insule din Marea Egee.

Un congres național întrunit la Epidaur, în centrul Peloponezului, proclamă unilateral independența Greciei pe 12 ianuarie 1922.

Însă mișcarea insurgenților este curând slăbită de dezbinările dintre diferite facțiuni, iar turcii preiau inițiativa în lunile următoare.

Otomanii masacrează populația din insula Chios, ceea ce stârnește indignarea opiniei publice occidentale. Guvernele europene nu au totuși nici un gând să intervină, invocând principiul legitimității stabilit prin Sfânta Alianță, semnată în 1815 de Rusia, Prusia, Austria și Anglia, arată un documentar realizat de Hérodote.

Însă numeroși europeni se înrolează ca voluntari în rândurile insurgenților greci.

În Occident, se înmulțesc comitetele filoelene, cerând guvernelor lor să intervină de partea grecilor împotriva turcilor.

Pe 6 iulie 1827, Franța, Anglia și Rusia se oferă să medieze conflictul, însă sultanul le respinge oferta.

Occidentalii trimit o flotă comună către Peloponez. Ceea ce nu trebuia să fie decât o demonstrație de forță degenerează într-o bătălie, în golful Navarino.

Flota turcă, aliată cu cea egipteană, este distrusă.

Sultanul Mahmud al II-lea se resemnează să semneze un tratat la Adrianopole, pe 14 septembrie 1829, prin care acordă Greciei o largă autonomie.

Prin Protocolul de la Londra, din 3 februarie 1830, el confirmă apoi independența unei părți a Greciei istorice. Noul stat este limitat la Peloponez, regiunea Atenei și insulele Ciclade și abia dacă numără 700.000 de locuitori, cu mult mai puțin decât totalul grecilor răspândiți pe cuprinsul imperiului otoman.

Însă pentru locuitorii acestei mici Grecii însemna sfârșitul a patru secole de ocupație musulmană.

Registration

Aici iti poti reseta parola