Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Germania va avea un guvern roșu-verde! Generația care va îngropa Occidentul a ajuns la putere
Istoria universală

Germania va avea un guvern roșu-verde! Generația care va îngropa Occidentul a ajuns la putere

„Am reușit să convenim un document. Acesta este un rezultat foarte bun, care arată clar că se poate forma un guvern în Germania ”, a anunțat vineri, 15 octombrie, social-democratul Olaf Scholz, care cel mai probabil va deveni cancelar.

Revoluția Khmerilor Verzi a început!

Prezența pe lângă a SPD a Verzilor, una dintre cele mai de stânga formațiuni din Uniunea Europeană nu face decît să alimenteze temerile că în Germania lucrurile se vor înrăutăți brusc. Ecologiștii au anunțat, de altfel, în repetate rânduri, că vor interzice creșterea vacilor la scară industrială.

Dar nu e vorba numai de vaci, ei insistă că din punct de vedere ecologic, consumul de carne nu mai este o activitate umană acceptabilă. Aceste măsuri fac parte, de altfel, dintr-un pachet de măsuri urgente pe care Verzii vor să le ia în lupta cu schimbările climatice. Conform estimărilor autorilor, costul acestor măsuri se ridică la, țineți-vă bine, 100 de miliarde de euro.

Nu e nicio surpriză

Mulți dintre românii care urmăresc presa occidentală rămân de multe ori uimiți de modul în care sunt tratate probleme precum imigrația saudrepturile minorităților sexuale. Mulți occidentalii cred că este o ofensă de neiertat să te adresezi unui transexual în fustă cu apelativul domnule sau că granițele ar trebui desființate pentru a-i lăsa pe imigranți să se stabilească unde le poftește inima. Și nu e vorba numai de Germania.
În articolul „When Idiocy Becomes Hardwired” (în traducere liberă- Când prostia devine standard) publicat de Jeff Thomas pe blogul internationalman.com se afirmă răspicat că occidentalii zilelelor noastre au fost educați în așa fel încât sunt incapabili să facă față provocărilor realității. Și nu este numai vina școlii, ci și a părinților. Analistul american spune că totul a început după război, când americanii au început să-și răsfețe copiii, deciși să-i scutească pe aceștia de privațiunile prin care ei au trecut.
Această primă generație răzgâiată (baby boomers sau boomers- cei născuți între 1846 și 1960) s-a manifestat plenar la sfârșitul anilor 60 și în anii 70 în mișcările de pace, pentru drepturi civile și a emanciparea femeilor. Nu prea s-au omorât cu învățatul sau construirea unei cariere, preferând să se recreeze prin sex, droguri și rock and roll. De altfel, „foarte puțini dintre ei au simțit vreo vinovăție că au risipit economiile de viață ale părinților lor în acest proces (recreativ n.r.)”, susține Jeff Thomas.

Pe măsură ce anii au trecut, îngăduința față de propriile odrasle a crescut în rândul americanilor. Așa s-a ajuns ca generația Y (millenials- cei născuți de la mijlocul anilor 90 până la jumătatea anilor 2000) să semene cu un fulg de zăpadă (snowflake) prin incapacitatea de a rezista oricărei critici sau opinii contrare. Este efectul faptului că părinții au făcut tot ce au putut să înlăture din calea lor orice suferință posibilă, oricât de mică ar fi fost aceasta, spune Thomas. „Mulți din această generație nu au fost puși niciodată să facă vreo treabă. Nu li s-a cerut nici măcar să obțină note bune la școală pentru a primi o recompensă excepțională, cum ar fi un telefon mobil. Au ajuns la o vârstă adultă fără să înțeleagă legătura dintre cauză și efect, dintre efort și recompensă”.

Teoretic, rezultatul acestei griji părintești ar fi trebuit să fie o generație fără probleme, fără stres. Practic, însă, s-au obișnuit să aștepte o îngăduință continuă. „ (Millenials n.r.) tind să fie jigniți extrem de ușor și, mai rău, nu știu ce să facă când se întâmplă acest lucru. Sunt atât de concentrați asupra propriei importanțe, încât nu pot face față confruntării, indiferent de validitatea raționamentului pe care îl expune altă persoană. Cum se simt ei este mult mai important decât logica sau adevărul”.

De altfel, adevărul a devenit subiectiv și relativ sau, în orice caz, are o importanță mult mai mică decât faptul că cineva se simte jignit sau rănit. Astfel de narcisiști veșnic lezați nu mai pot supraviețui în școală fără fără să li se asigurare spații sigure cu fursecuri, cățeluși și sesiuni de îmbrățișare.

Din păcate, spune Thomas, soarta va lovi, mai devreme sau mai târziu această generație, trezind-o brutal la realitate. “Ori de câte ori generațiile în vârstă distrug economia din interior, cade invariabil în sarcina generației tinere să scoată țara din colaps. Niciodată în istorie nu a avut loc o criză de proporții atât de mari și niciodată de-a lungul istoriei generația nefericită care va moșteni paguba nu a fost atât de incapabilă de a face față acelei pagube”.

Thomas crede că societatea umană se află într-un moment de „inversare a polilor”. Nu e vorba de faptul că civilizația își va încetini progresul, ci că unele părți ale lumii vor rămâne în urmă și își vor pierde supremația. Pentru că în această cursă, capitalul uman e mult mai important decât bogăția. „Europenii occidentali au crescut niște incapabili, în timp ce est-europenii, care au suferit război și greutăți, își cresc copiii pentru a putea face față tuturor greutăților care le apar în față. De asemenea, în Asia, există un procent destul de mare de tineri care sunt crescuți pentru a înțelege că trebuie să suporte curând responsabilitatea viitorului”.

Registration

Aici iti poti reseta parola