Generalul Chelaru despre implicarea serviciului de informații al Armatei în Mineriada din 18-19 februarie 1990

 

Generalul (r) Mircea Chelaru, cel care avea să ajungă Șeful Marelui Stat Major, era maior de informaţii în februarie 1990.

Mircea Chelaru a fost omul care a răspuns direct de ordinea şi securitatea din Palatul Victoria imediat după devastările de la 18 februarie 1990.

Iată ce povestea el despre 18 februrie 1990 în ziarul Adevărul din 24 aprilie 2010:

„La ora 19.15, pe fondul acestui atac de la Palatul Victoria, la Divizia 57 tancuri venise generalul Paul Cheler, care avea calitatea de consilier al ministrului Apărării.

La 18 februarie nu mai exista Militaru (generalul Nicolae Militaru fusese demis din funcția de ministru al Apărării – nota Evenimentului istoric). Cheler a fost trimis de Vasile Ionel, şeful Marelui Stat Major. Eu eram şeful Informaţiilor.

M-a chemat Cheler şi mi-a spus: „Ăştia au înnebunit. Mi-au dat ordin să intervenim cu tancurile la Palatul Victoria. Ia-ţi un grup şi mergi şi spune-mi şi mie ce-i acolo!”

Noi vedeam la televizor ce se întâmplă, că se filma. Şi în urma ordinului primit de la generalul Cheler, pe la ora 19.00, am luat maşina şi pe la 19.30 am fost acolo, la Guvern. Ajuns acolo, îl sun pe generalul Cheler şi îi spun: „În faţa Palatului Victoria e nenorocire. Sunt mii de oameni, Armată cât încape, sunt peste 1.500 de oameni de diferite categorii. Văd recruţi, paraşutişti, jandarmi”.

Şi atunci am aplicat procedurile standard ale acţiunii de cercetaş. Observare, raportare, supraveghere şi, numai în caz de ceva, acţiune. M-am infiltrat, am urcat la etajul 1 şi tot balconul părea să fie plin, cum se vedea la televizor. Înăuntru mişunau 40-50 de oameni.

Pe scări, pe holuri erau paraşutişti conduşi de un colonel, Manea, care începuseră să blocheze intrările. Practic, începuseră să rezolve problemele.

Înăuntru era jaf.

Luaseră tablourile, luau cărţi, exact ca la 22 decembrie, se repeta aici. Cea mai mare şansă era că accesul de la etajul 1 în sus nu se putea face pe scări, ci numai cu lifturile.

N-au putut să intre decât la parter şi etajul 1, lifturile fiind blocate. La etajul 2 era sediul domnului Petre Roman, în biroul din dreapta, iar în biroul din stânga era biroul domnului Ion Iliescu, atunci când venea la Palatul Victoria (…)

Eu tocmai verificasem toate nivelele. I-am raportat lui Stănculescu: „Domnul ministru, sunt trimis aici de domnul general Cheler. Ce facem? Mă abilitaţi şi daţi ordine să eliberez Palatul Victoria?”.

Atât Chiţac, cât şi Stănculescu mi-au spus: „Da!”. Operaţiunea a durat aproximativ 40 de minute. La ora 22.00, Palatul era eliberat. Nu mai era nici ţipenie de om. Am mers pe principiul curăţirii clădirilor de sus în jus, ajutându-mă de cei 40 de oameni care mi-au fost puşi imediat în subordine.

În momentul în care noi am închis toate zonele am prins înăuntru vreo 150 de indivizi care intraseră, mulţi erau nevinovaţi, alţii fuseseră trimişi special. Atunci, noaptea, au venit două echipe de procurori care i-au anchetat până la 4.30, dimineaţa. Eram deci, deja, în 19 februarie 1990”.

Aducerea minerilor

În noaptea de 18-19 februarie 1990, la solicitarea autorităților din acea vreme, 4000 de mineri au fost aduși din Valea Jiului, în Capitală, pentru „restabilirea ordinii“, scrie Romulus Cristea în România liberă din 4 mai 2006.

Nu s-au semnalat incidente violente între ortaci și locuitorii Capitalei și nici nu au existat raiduri minerești în alte zone ale orașului așa cum avea să se întâmple în iunie 1990. Minerii au părăsit Capitala în 19 februarie 1990.

Acțiunea fusese anunțată în urmă cu câteva zile, prin numeroase manifeste lansate în Capitală. Piața din fața sediului Guvernului Provizoriu (Palatul Victoria) s-a umplut curând cu câteva mii de manifestanți care au început să scandeze lozinci împotriva Frontului Salvării Naționale și a președintelui din acea vreme, Ion Iliescu.

Inițial, manifestația era îndreptată împotriva Securității și comunismului, ca apoi, în scurt timp, nemulțumirile să fie îndreptate împotriva celor care preluaseră puterea după căderea lui Nicolae Ceaușescu, mai aflăm din cartea „Piața Universității 1990” scrisă de Romulus Cristea.

„Securiștii pe tarla, să crească producția!”

Pe pancarte protestatarilor era scris: „Jos Securitatea, suntem cu armata!”, „Securiștii-n mină, să avem lumină!”, „Securiștii pe tarla, să crească producția!”, „Revoluția a fost doar o rotație de cadre?”, „F.S.N.=P.C.R.”, „F.S.N., du-te în U.R.S.S.!”, „Nu mai vrem comuniști, securiști, activiști!” etc.

Reprezentanții manifestanților au cerut să aibă un dialog cu cei din guvern. La un moment dat, și-a făcut apariția în zona pieții, lângă intrarea în sediul Guvernului dinspre Bulevardul Iancu de Hunedoara, Gelu Voican Voiculescu, vice prim-ministru.

Acesta s-a afișat ostentativ cu o armă automată. Gesturile și atitudinea lui Gelu Voican Voiculescu aveau să declanșeze nemulțumiri în rândurile celor prezenți. Au loc o serie de evenimente încă neelucidate pe deplin. Unii manifestanți au reușit să intre în Guvern.

În după amiaza zilei, din zona balconului de la etajul 1 al palatului s-a auzit un foc de armă. O parte din manifestanți s-au îndepărtat de zona intrării în clădire, huiduind.

În același timp, câteva persoane au încep să arunce cu diverse obiecte înspre fațadă. Un individ s-a cațărat până aproape de balcon, după care a renunțat și s-a întors în mulțime.

Armata care avea în pază dispozitivul s-a dat la o parte și a permis intrarea liberă a persoanelor în clădire.

Primul grup care a pătruns în zona intrării principale au început să distrugă cărți și mobilier, steaguri cu stema PCR și RSR, apoi s-au instalat la balcon. Accesul fiind liber, deși militarii erau prezenți, în scurt timp mai pătrund în imobil și alte câteva sute de manifestanți din piață.

Într-un birou este descoperit Gelu Voican Voiculescu care a refuzat să dialogheze cu cei prezenți motivând că manifestanții sunt violenți. Câteva persoane din grupul celor care au forțat primii intrarea în palat, l-au îmbrâncit pe Voican spre balcon amenințându-l că va fi azvârlit de la etaj, mai aflăm din aceeași carte.

Trierea

Spre seară, reprezentanți ai Armatei le-au cerut ziariștilor și altor protestatari să părăseasca zona deoarece vor interveni în scurt timp pentru eliberarea sediului Guvernului. O parte din persoane au părăsit clădirea, alții au ales să rămână la interior.

La ieșirea principală, un general de Armată tria persoanele: o parte erau lăsate să plece, altele au fost luate la bătaie și reținute. Aparatele de fotografiat ale unor ziariști au fost zdrobite de pământ, la ordinul unui general care coordona acțiunea.

S-au făcut 105 arestări din rândurile celor care au fost prezenți la manifestație sau au intrat în sediul Guvernului. Cei reținuți au fost filmați de echipele Televiziunii Române și prezentați pe postul național TVR ca fiind „contrarevoluționari”, „anarhiști”, „persoane de la periferia societății” și care „au fost plătiți de conducerile partidelor istorice” (PNL și PNȚ-CD) pentru a răsturna prin forță regimul Iliescu, mai scria Romulus Cristea în România liberă din 5 mai 2006.

 

 

Parteneri