Condamnat pe nedrept
În 1543, un astronom polonez, Nicolaus Copernicus, își publicase teoria conform căreia toate planetele se învârt în jurul soarelui. În acea perioadă, în Italia, Papa Paul al III-lea a înființat Congregația Inchiziției pentru a ajuta lupta împotriva protestanților și a altor persoane care au fost împotriva Bisericii și a învățăturilor ei.
În 1613, Galileo Galilei i-a scris lui Benedetto Castelli o scrisoare prin care a contestat câteva pasaje din Biblie, spunând că nu se potrivesc cu modelul copernican al universului. Niccolo Lorini a reușit să pună mâna pe o copie a acestei scrisori și a trimis-o Inchiziției doi ani mai târziu. În același timp, Congregația Inchiziției a decis că teoria copernicană era eretică și că toate cărțile pe acest subiect trebuie interzise.
Timp de mai bine de un deceniu, Galileo a rămas tăcut cu privire la gândurile sale despre univers, până în 1632, când a publicat „Dialogul cu privire la cele două sisteme principale ale lumii”, în care a oferit o analiză a ipotezei Bisericii și a modelului copernican. Această carte a atras rapid atenția Inchiziției, motiv pentru care s-a format o comisie care a analizat lucrarea lui Galileo Galilei, ajungând la concluzia că ar trebui să fie judecat.
În 1633, Galileo Galilei a ajuns la Roma. Părintele Vincenzo Maculani de Firenzuola l-a interogat pe renumitul om de știință, căutând să primească o mărturisire din partea sa. Inchiziția a ajuns la un acord cu el, Galileo Galilei trebuind să recunoască că a greșit în modul în care a prezentat modelul copernican, pentru a primi o pedeapsă mai mică.
Biserica i-a dat dreptate
Pe 22 iunie 1633, Galileo Galilei a fost găsit vinovat și condamnat pe viață pentru scrierile sale. Cu toate acestea, timpul petrecut după gratii de Galileo a fost scurt. Sentința sa a fost schimbată în arest la domiciliu, petrecându-și restul zilelor la casa sa din Acretri, Villa Il Gioiello.
În timpul în care a fost în arest, acesta nu și-a publicat o altă lucrare până când nu a fost finalizată „Discursuri și demonstrații matematice referitoare la două noi științe”, care a fost scoasă din Italia și publicată în Olanda în 1638. Galileo Galilei a murit în 1642, iar la mai bine de 300 de ani de la moartea sa, Biserica a declarat că a avut dreptate în legătură cu faptul că soarele este centrul universului.