Evenimentul Istoric > Articole online > Frumoșii vagabonzi de pe drumurile țărilor române au fost decimați de industrializare. Cine-și mai amintește de holoangări?
Articole online

Frumoșii vagabonzi de pe drumurile țărilor române au fost decimați de industrializare. Cine-și mai amintește de holoangări?

Înainte de primul război mondial ajungeau cu marfa lor până la Budeapesta, Viena și Belgrad, iar după Marea Unire îi puteai întâlni în toată țara, mânându-și domol și cu răbdare caii lor mărunți, oțeliți la drumuri lungi, iarna și vara.

Ei străbăteau zi și noapte, în șiruri de căruțe cu coviltir sau în caravane de cai încărcați cu vase de lemn în spinare, distanțe mari, trecând prin orașe și sate unde vineau ciubare, contra cereale și bani.

Binefăcătorul Vaida-Voevod

Însă aceste caravane de oameni pașnici aduceau și pagube prin pășunatul de-a lungul drumurilor și, până cel dintâi guvern Vaida-Voevod n-a dat dezlegare acestei chestiuni, aveau de lucru necontenit cu tot felul de judecăți.

Ciubarele aveau căutare peste tot, la orașe și sate, deoarece nicio gospodărie nu se putea lipsi de ele.

Industria casnică a lemnului în Munții Apuseni era divizată și specializată. O persoană nu cunoștea bine decât o singură meserie, iar îndeletnicirea odată fixată îi rămânea pe viață.

Moții erau adevărați artiști, iar denumirea de ciubărar era pentru ei o cinste deosebită.

Ciubărarii erau de mai multe feluri.

Cei ce lucrau acasă și nu se deplasau să-și vândă produsele, cei ce vagabondau sub numele de holoangări, care erau ciubărari ambulanți ce-i întâlneai prin toate orașele lucrând sau reparând vase de lemn mai mult pentru hrană decât pentru bani, apoi găseai plasatorii de vase, numiți sfârnari, care cumpărau ieftin și vindeau scump, și, în fine, ciubărarii care își desfăceau singuri marfa ce o confecționau.

O altă ocupație răspândită în Munții Apuseni, foarte rentabilă pe vremuri, era șindrilăritul.

Cu șindrila sau șindila se acopereau casele, termenul de garanție fiind 25-30 de ani.

Șindrila se făcea din molid, dar până se găsea un lemn bun se încercau o mulțime de arbori, care, ca și cei pentru doagele ciubarelor, rămâneau la pământ până putrezeau complet.

Cercuitorii lucrau alături de ciubărari. Ei valorificau cercuri de brad, dar mai ales de alun, pe care nu le cojeau imediat, pentru a nu se usca. Se pricepeau să cercuiască și cu balot de fier.

Spătarii confecționau spete pentru răboaiele de țesut. Când au început să apară spetele de fabrică, încet-încet s-a stins și breasla lor.

 

Sursa: Dr. I. L. Ciomac, Îndeletniciri și aspecte din viața locuitorilor din Munții Apuseni

Registration

Aici iti poti reseta parola